Comentarii
SITUAŢIA ÎN MOLDOVA ÎNAINTE DE ALEGERI. Partea III.
Comentariu semnat de analistul politic al agenţiei INFOTAG, Igor Volniţchi
Partea III
PCRM se confruntă cu o criză internă sau a pus la cale un joc riscant, dar cu mize mari
În ultimul timp se fac mai multe speculaţii şi presupuneri referitor la situaţia din PCRM. Este evident că acest partid nici pe departe nu este atît de consolidat ca şi anterior. Astfel, se confirmă ipoteza enunţată de analiştii politici anterior precum că PCRM va fi un partid puternic atît timp cît va avea rezultate bune, iar în fruntea sa se va afla Vladimir Voronin. Deşi actualul şef al statului a lăsat clar să se înţeleagă că nu are de gînd să părăsească politica după alegerile din 2009, pentru mulţi este clar că acest lucru se va întîmpla doar dacă partidul va rămînea la guvernare. Or, este prea puţin probabil că Vladimir Voronin se va mulţumi cu postura de lider al unei formaţiuni de opoziţie (fie ea chiar şi destul de numeroasă), care nu va decide practic nimic. Pentru actualul preşedinte, care a condus cu „mîină de fier” un partid din victorie în victorie timp de 15 ani, care a condus o ţară timp de opt ani, o postură de lider al opoziţiei este total neacceptabilă, chiar şi dacă va exista perspectiva preluării din nou a puterii în decurs de cîţiva ani.
Or, deşi comuniştii rămîn cel mai influent partid din Moldova, cu mari şanse de a cîştiga puterea al treilea an consecutiv, nici varianta debarcării lor de la putere nu poate fi exclusă. Însăşi comuniştii, prin comportamentul pe care-l au, dau motive pentru a presupune acest lucru. Primul indiciu în acest sens l-a servit Congresul partidului din luna martie. Atunci, s-a întîmplat un lucru straniu la prima vedere, dar care dă serios de gîndit – „întinerirea” conducerii formaţiunii. Ex-consilierul prezidenţial Sergiu Mocanu, cel care a petrecut mulşi ani alături de preşedintele Vladimir Voronin şi care „a prins firul” gîndirii acestuia, avea să explice ulterior că „întinerirea” conducerii partidului este nu altceva decît un semn că liderul comuniştilor se pregăteşte de o opoziţie dură. În opinia sa, Vladimir Voronin intenţionează să promoveze în noul Parlament tineri care nu au fost la guvernare în funcţii-cheie (deşi unii au apucat să fie deputaţi), care ar fi motivaţi să lupte, să rîvnească să ajungă la putere. Potrivit ex-consilierului, „bătrînii” partidului, sătuli deja de putere, ar fi venit în Parlament ca la odihnă, astfel eficienţa partidului s-ar fi redus şi acesta ar fi murit încetul cu încetul. Este o opinie care are dreptul la viaţă şi ex-consilierul avea probabil suficiente motive pentru a face declaraţiile pe care le-a făcut. Cu atît mai mult că afirmaţia sa era întărită şi de rezultatele încă proaspete la acel moment ale alegerilor locale. În decurs de doar jumătate de an, atunci comuniştii au „reuşit” să piardă puterea în circa două treimi din raioane şi în Găgăuzia. Evident, aceasta i-a pus serios pe gînduri şi, probabil, pentru prima dată în ultimul deceniu de succese în continuu ei au admis la modul serios gîndul că pot pierde puterea.
Un al doilea indiciu că în PCRM nu totul merge tocmai bine l-a constituit demisia Guvernului în primăvara anului curent. Motivul invocat oficial precum că acel Guvern şi-a făcut bine treaba şi a îndeplinit scopurile puse în faţa sa pentru o perioadă anume, dar deja nu mai era bun pentru noile provocări ale timpului, nu a satisfăcut pe nimeni. Din start, a fost clar că „locomotiva” Tarlev nu mai poate aduce un plus de imagine partidului - mai degrabă, după un şir de reforme sociale dureroase, acesta putea chiar să determine scăderea imaginii PCRM. Astfel, s-a luat decizia de a merge la măsuri radicale, de a scoate în prim planul asul din mîinecă, care s-a dovedit a fi Zinaida Grecianîi. Comuniştii şi-au investit practic integral speranţele de viitor în noul premier, care are puse în faţă nişte scopuri extrem de clare: 1) prin popularitatea şi reputaţia pe care o are să ridice încrederea electoratului în PCRM; 2) să îmbunătăţească imaginea ţării şi a guvernării comuniste în ochii partenerilor externi, în special a celor occidentali, de poziţia cărora depinde într-o măsură oarecare şi dispoziţia electoratului autohton; 3) să diminueze criticele opoziţiei în adresa guvernării, căci, se ştie, pe Zinaida Grecianîi o stimează şi o apreciază practic întreaga clasă politică de la Chişinău, ceea ce nu se poate spune despre ex-premierul Vasile Tarlev. De prestaţia noului premier depinde în mare parte dacă comuniştii vor rămîne la guvernare sau vor trece în opoziţie. Totuşi, se pare că deocamdată miza comuniştilor nu s-a îndreptăţit şi de vină nu este Zinaida Grecianîi, ci situaţia obiectivă ce s-a creat. Astfel, au sporit din nou preţurile de achiziţie a energiei electrice şi a gazului, nivelul de viaţă continuă să scadă ca urmare a aprecierii excesive a monedei naţionale, acţiunile de protest nu au scăzut ca amploare (pensionari, patentari etc.). Toate acestea lovesc la modul serios în imaginea guvernării şi deocamdată e greu de spus dacă comuniştii au reuşit să schimbe cumva situaţia prin demiterea Guvernului.
Cel mai straniu este că ratingul ex-premierului Vasile Tarlev continuă să rămînă unul destul de înalt. Unii analişti explică acest lucru prin două argumente: în primul rînd, sondajele care se dau publicităţii acum, au fost efectuate în perioada imediat următoare după demisia fostului Guvern şi oamenii încă nu l-au uitat pe fostul premier; în al doilea rînd, acesta a demarat proiectul „Prietenii Rusiei în Moldova” şi aceasta i-a adus automat un val de simpatii din partea electoratului pro-rusesc. Există şi opinia că acest rating relativ înalt l-a determinat pe Vasile Tarlev să facă ceea de ce nimeni nu l-ar fi crezut în stare niciodată – să treacă în politică pe cont propriu. Se pare ă premierul a dibuit o nişă destul de atractivă şi care rămînea în ultimii ani neacoperită – electoratul pro-rusesc şi încearcă să se afirme pe această dimensiune. Chiar dacă el neagă că „Prietenii Rusiei în Moldova” ar fi un proiect politic, nimeni nu poate spune cu certitudine că nu se va transforma într-un astfel de proiect în timpul apropiat.
La acest capitol este foarte important de găsit răspuns la întrebarea dacă ex-premierul îşi coordonează acţiunile cu PCRM şi cu Vladimir Voronin personal. Dacă da, aceasta sporeşte şanse comuniştilor de a rămînea la guvernare. Căci, ex-premierul cu ratingul pe care-l are ar putea aduce o mică fracţiune în viitorul Parlament, dar votul căreia ar putea fi decisiv la formarea coaliţiei de guvernămînt, la alegerea preşedintelui şi la formarea noului Guvern. Dacă însă Vasile Tarlev este supărat cu adevărat pe PCRM şi acţionează pe cont propriu şi dacă va constitui un partid pro-rus, şansele comuniştilor de a se menţine la guvernare vor scădea dramatic.
Analiştii politico atrag atenţia că nici în interiorul PCRM situaţia nu este tocmai bună. În opinia lor, în ultimul timp se prefigurează o îndepărtare tot mai pronunţată a unor personalităţi cunoscute din angrenajul guvernării de restul partidului. Spre exemplu, cunoscutul analist politic Igor Boţan atrage atenţia asupra marginalizării tot mai evidente a speakerului Marian Lupu. Acesta nu a fost inclus nici măcar în componenţa Comisiei naţionale pentru integrare europeană. Un alt exemplu invocat în acest sens este cel al deputatului Grigore Petrenco, preşedintele al comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, unul dintre cei cîţiva noi promovaţi la conducerea formaţiunii în timpul Congresului din luna martie. Acesta refuză să se supună cunoscutei discipline de partid a comuniştilor şi nu votează solidar cu restul colegilor astfel de chestiuni importante ca trimiterea militarilor moldoveni în Iraq.
Iar dacă la cele descrise mai sus adăugăm veşnica rivalitate dintre anturajul prezidenţial şi echipa ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Stratan; nemulţumirea evidentă a „bătrînilor” membri de partid, cauzată atît de marginalizarea lor în formaţiune în timpul ultimului Congres, dar şi de politica pro-europeană promovată de PCRM în ultimii ani, vedem că în partidul de guvernămînt domină o stare de spirit departe de perfecţiune. Or, toate acestea demonstrează că pe comunişti îi aşteaptă practic cea mai grea campanie electorală de cînd există acest partid. O campanie electorală care va fi oferi răspuns nu doar la întrebarea: Va rămînea PCRM la putere sau nu?, dar şi la întrebarea: Care este viitorul formaţiunii ce a dominat politica moldovenească în ultimul deceniu?
