Comentarii
VA FI PROGRES SPECTACULOS ÎN REGLEMENTAREA TRANSNISTREANĂ?
Comentariu semnat de observatorul politic al Agenţiei INFOTAG, Anatol Golea.
Partea 1. Evenimentele din Caucaz – catalizator nou în negocierile privind reglementarea transnistreană.
La mijlocul lunii aprilie a avut loc întrevederea între Preşedintele Vladimir Voronin şi liderul Transnistriei, Igor Smirnov, prima din şapte ani. Chiar dacă întrevederea s-a derulat într-o atmosferă destul de rece, faptul însuşi al desfăşurării ei a dat prilej Chişinăului oficial să vorbească despre un fel de „progres” în relaţiile cu Tiraspolul şi despre viitoarea rezolvare definitivă a conflictului transnistrean. În ajunul acestei întrevederi, autorităţile moldovene au desfăşurat o serie de acţiuni de publicitate: au declarat că recunosc şi garantează proprietăţile participanţilor la privatizările din Transnistria, au chemat la reluarea procesului de negocieri şi au început să elaboreze proiecte de documente pentru întărirea măsurilor de încredere între părţi. Dar, principalul, au manifestat loialitate maximă Rusiei şi au obţinut sprijinul acesteia, astfel încît Transnistria să nu stea în acelaşi rînd cu Abhazia şi Osetia de Sud.
Faptul că toţi politicienii moldoveni şi transnistreni folosesc activ problema transnistreană în scopurile lor electorale nu este o taină pentru nimeni. Era de aşteptat că în legătură cu alegerile parlamentare care se apropie, autorităţile moldovene actuale vor încerca să readucă problematica transnistreană pe agenda zilei. Întrevederea care a avut loc în aprilie, cu un an înainte de alegerile parlamentare, a confirmat aceste presupuneri. Voronin, practic, şi-a revăzut poziţia din 2001 privind iraţionalitatea întrevederilor cu liderul transnistrean, Igor Smirnov, care în timpul acestor runde de tratative nu se ocupă decît de rezolvarea unor probleme de moment.
Întrevederea care a avut loc în aprilie a dat prilej pentru „un optimism rezervat”. Voronin şi Smirnov au declarat atunci că „drumul spre negocieri” este deschis, experţii îşi vor relua activitatea, grupurile de lucru formate se vor convoca cu regularitate. Totodată, oponenţii înverşunaţi au promis să se reîntîlnească, imediat cum va trebui să intervină în rezolvarea problemelor stringente.
Dar acestea nu au fost decît nişte declaraţii în spirit diplomatic pentru presa transnisterană, care a apucat să asiste la întrevedere. Presa moldovenească a aflat despre întrevedere din scundele comunicate ale serviciului de presă prezidenţial, iar briefingul de la Chişinău а fost organizat doar pentru presa loială lui Voronin, care nu pune întrebări incomode. Chiar acum a devenit clar faptul că afirmaţiile despre „progres” sînt foarte exagerate, şi Voronin nu prea are cu ce să se laude. Fiecare parte a rămas la poziţia ei: Preşedintele Moldovei vorbea despre necesitatea realizării iniţiativelor sale de întărire a măsurilor de încredere şi apropiere a poziţiilor, pe cînd liderul Transnistriei insista ca Moldova să dea răspuns (pozitiv, fireşte), la iniţiativa Transnistriei privind semnarea Tratatului (interstatal) de prietenie şi colaborare. Smirnov i-a transmis lui Voronin acest document absolut inacceptabil pentru Chişinău în luna aprilie.
Din întrevederea din aprilie au rezultat doar cîteva şedinţe ale grupurilor de lucru sectoriale, care au încercat să rezolve problemele acumulate în domeniul economiei, al transporturilor, al reluării traficului feroviar amplu prin regiunea transnistreană. Chiar primele reuniuni au arătat că anii de lipsă de contacte între Chişinău şi Tiraspol nu au contribuit în nici un mod la apropierea poziţiilor, iar divergenţele de altădată au căpătat, practic, un caracter de nedepăşit. În curînd, membrii grupurilor de lucru s-au convins că activitatea lor este lipsită de perspective şi au suspendat-o. A devenit cert că „progresul” se amînă.
Vorba ceea, nici un rău fără bine. Situaţia în jurul Abhaziei şi Osetiei de Sud, apărută la sfîrşitul lunii august, a reimprimat actualitate reglementării transnistrene. Războiul dintre Rusia şi Georgia a adus aminte comunităţii mondiale despre existenţa şi nevoia de rezolvare a altor conflicte îngheţate, inclusiv a celui transnistrean.
Pe de o parte, Chişinăul a obţinut şansa să profite de situaţia favorabilă pentru el ca să încerce, cel puţin, să reia procesul de negocieri, despre a cărui necesitate se vorbeşte activ pe parcursul celor şase luni care au trecut după întrevederea din Bender.
Pe de altă parte, situaţia era nu numai favorabilă, dar şi delicată. Moldova trebuia să reacţioneze cumva la evenimentele care au loc. Şi să o facă astfel ca să nu supere Rusia, care are un rol cheie în reglementarea transnistreană, dar nici să se certe cu partenerul din GUAM, Georgia, care beneficiază de sprijinul SUA şi al unei serii de ţări principale din Uniunea Europeană. Soluţia lui Solomon a fost găsită: Moldova nu a declarat nimic, doar a aderat la declaraţia Uniunii Europene, care s-a pronunţat pentru retragerea forţelor armate şi pentru rezolvarea paşnică a conflictului. La acel moment, aceasta era suficient pentru Chişinău ca să respecte neutralitatea relativă.
În curînd însă, a apărut nevoia de concretizare a poziţiei proprii. Rusia a recunoscut independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud şi aştepta de la partenerii săi principali susţinere şi înţelegere în noua confruntare cu Occidentul. Ar fi fost naiv să aştepte un atare sprijin de la ţările care se confruntă cu probleme de păstrare a propriei integrităţi teritoriale. Chişinăul oficial ar fi trebuit să se pronunţe mai explicit în acest sens, Guvernul a declarat că, „la fel ca în cazul cu recunoaşterea Kosovo, acest pas nu face decît să reducă din responsabilitatea părţilor implicate în conflict de identificare a compromisului între naţiuni”.
Pronunţîndu-se pentru identificarea „unor soluţii echitabile şi moderne, cu respectarea principiilor integrităţii teritoriale şi garantării drepturilor şi libertăţilor omului”, Guvernul moldav a subliniat „lipsa vreunor legături şi asemănări între situaţia creată şi situaţia din Regiunea Transnistreană”.
La puţin timp după aceasta, la sfîrşitul lunii august, a urmat o nouă întrevedere între Preşedinţii Vladimir Voronin şi Dmitri Medvedev. Şeful statului moldav a lămurit suplimentar complexitatea situaţiei pentru Moldova, iar cel rus l-a condamnat din plin pe partenerul politic de odinioară a lui Voronin, Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, care la alegerile din 2005, la rugăminte partenerilor occidentali, a vizitat Chişinăul ca să-i acorde sprijin politic lui Voronin. Preşedintele moldovean şi cel rus au găsit acelaşi limbaj, iar întrevederea lor a arătat că autorităţile moldovene au anticipat unele evoluţii: acceptînd compromisul cu Moscova, Chişinăul a reuşit să depăşească criza acută în relaţia cu Rusia, să schimbe atitudinea acesteia faţă de Transnistria şi să nu admită recunoaşterea regiunii separatiste de către Cremlin, de rînd cu alte două republici din comunitatea „Pentru democraţie şi drepturile popoarelor”.
Liderii transnistreni, la rîndul lor, au căutat să profite la maximum de situaţie, amintind neobosit Rusiei că Chişinăul nu a susţinut poziţia Rusiei cu privire la Osetia de Sud şi Abhazia. Pentru ca aceste aduceri aminte să fie mai convingătoare, MAE al Transnistriei a anunţat chiar un moratoriu la orice tratative cu Chişinăul – cel puţin, pînă „conducerea moldovenească va condamna hotărît şi necondiţionat agresiunea Georgiei”.
„În ultimul timp, Chişinăul a ales de fapt, practic, acelaşi curs ca şi Tbilisi, urmărind aceleaşi scopuri: schimbarea formatului negocierilor şi reducerea la minim a rolului Rusiei, creînd condiţii pentru rezolvarea în forţă a conflictului”, aţîţa spiritele MAE al Transnistriei.
Totuşi, atît Occidentul, cît şi Rusia au tratat cu înţelegere poziţia destul de echilibrată a Chişinăului. Eforturile diplomatice ale Moldovei au contribuit la faptul că toţi participanţii la formatul «5+2» au început să întreprindă măsuri de creare a premiselor pentru reluarea negocierilor. Dmitri Medvedev l-a invitat pe Igor Smirnov ca să-i „ceară socoteală”, mediatorii şi observatorii au avut o reuniune la Viena, toate părţile au început pregătirile de o nouă întrevedere Voronin – Smirnov, care ar putea să aibă loc chiar la sfîrşitul lunii septembrie. Cel puţin, după întrevederea cu preşedintele rus, Smirnov a ridicat moratoriul asupra contactelor cu Chişinăul şi a început să declare că „o pace rea este mai bună decît o ceartă bună”. Astfel, tristele evenimente din Caucaz au devenit un fel de catalizator în eventuala reluare a negocierilor pentru rezolvarea problemei transnistrene.
(Va urma)
