Comentarii
INDIFERENT DE CONFESIUNI, NOI TREBUIE SĂ FIM UNIŢI PRIN PACE ŞI TOLERANŢĂ
(Interviu exclusiv acordat agenţiei INFOTAG de către jurnalistul austriac Heinz Nussbaumer)
Heinz Nussbaumer este un cunoscut jurnalist, autor a cîteva cărţi consacrate dialogului interconfesional. Pe parcursul aproape a 20 de ani el a fost redactorul-şef al publicaţiei austriece „Kurier”. În perioada 1990-1999 a ocupat funcţia de purtător de cuvînt al preşedintelui Austriei. Din 2003 editează revista „Die Furche”. La sfîrşitul lunii martie 2010 el s-a aflat în vizită în Moldova şi a prezentat cititorului moldovean o nouă lucrare – „Der Moench in Mir” („Călugărul din mine”), dedicată pelerinajului său pe Sfîntul Munte Athos.
I.: Domnule Nussbaumer, vizita Dumneavoastră în Moldova în ajunul Paştelui este simbolică... Ce v-a determinat să vizitaţi ţara noastră?
H.N.: În primul rînd, vreau să spun că pelerinajul Sfîntul Munte Athos mi l-am început acum 25 de ani. Pînă atunci mă ocupat de jurnalism internaţional, de cercetarea istoriei şi a naturii conflictelor. Timp de aproape 10 ani a condus serviciul de presă şi am fost purtătorul de cuvînt al preşedintelui Austriei. Într-un cuvînt, în viaţa mea am avut destul de multe situaţii tensionante şi chiar stresante. Atunci am început cu disperare să caut un loc unde să pot veni şi timp de o săptămînă să mă deconectez de la orice fel de civilizaţie – telefon, fax şi alţi factori de stres. Am ajuns la concluzia că în Europa există un singur loc unde nimeni nu mă va găsi, inclusiv preşedintele Austriei. Este vorba de Muntele Athos – centrul Ortodoxiei, aflat în Grecia, unde nu este nici electricitate, nici telefon, nimic. Pentru mine acolo s-a deschis o altă lume, cu peisaje de nedescris, cu o arhitectură nemaipomenită a mănăstirilor în stînci. După aceea am început să revin aici, să iau cunoştinţă de tot ce-i nou, să fac cunoştinţă cu oameni noi, mai ales cu monahi ortodocşi. Cartea mea „Der Moench in Mir” („Călugărul din mine”) este dedicată anume acestui aspect al vieţii mele.
I.: Dar Dumneavoastră nu sînteţi creştin ortodox.
H.N.: Da, sînt catolic. Dar acest lucru s-a dovedit a fi neimportant pe Athos. Acolo am simţit o mare dragoste din partea călugărilor ortodocşi. Ei şi-au împărţit cu mine experienţa de viaţă bogată, cu înţelepciunea lor. Paradoxul constă în faptul că majoritatea locuitorilor ţărilor Europei de Vest, în dorinţa lor de a se purifica spiritual, preferă să meargă în Tibet sau în Egipt, încercînd să găsească acolo liniştea. Ei nu ştiu că şi în Europa, în creştinism se pot cunoaşte multă duhovnicie şi se pot apropia de răspunsul la întrebarea în ce constă „arta vieţii”, iar în creştinismul ortodox – îndeosebi. Aş spune că ortodoxia în Europa de Vest este religia raţiunii, iar ortodoxia în Europa de Est este religia inimii. Este caracteristic pentru Athos ca pelerinii care ajung aici să se simtă astfel, de parcă acest loc sfînt aparţine în exclusivitate fiecăruia din ei, la fel şi cunoştinţele pe care le iau de la călugări. Odată chiar mi-am spus că nu voi împărtăşi această experienţă cu cititorii mei. Mai tîrziu am înţeles că există un mare număr de oameni, indiferent de confesiune, care tind să se îmbogăţească spiritual, dar nu au posibilitatea să meargă în leagănul ortodoxiei – la Stîntul Munte Athos. Am scris cartea în nouă zile fără întrerupere, iar acum o prezint cititorilor.
I.: Anterior aţi lansat cartea şi în alte ţări.
H.N.: Cartea a fost tradusă în zece limbi ale ţărilor creştin ortodoxe. Recent la Iaşi a fost lansată cartea în traducere română, la care au participat un mitropolit ortodox şi un episcop catolic din această ţară. M-a uimit enorm faptul că în 2008 cartea a un best-seller în Austria, alături de ghiduri şi cărţi de culinărie. Succesul nu-mi aparţine, el constă în faptul că oamenii pur şi simplu au început tot mai mult să se intereseze de spiritualitate. Şi în faptul că această carte nu este adresată unei confesiuni concrete – ortodoxiei, catolicismului, protestantismului. Cartea nu te obligă la nimic. Mai ales că, fără a fi modest, cartea a fost citită de călugării de la Athos la pauza de masă. Ea a devenit un pod de legătură între creştinismul de vest şi cel de est, între Austria şi Europa de Est, inclusiv cu Moldova.
I.: Cred că Dvs. cunoaşteţi că domnitorul Ştefan cel Mare a ocrotit mănăstirile athonite.
H.N.: Desigur. Pot spune mai multe. Puţin probabil că noi am avea astăzi aşa mănăstiri ortodoxe la Sfîntul Munte Athos, dacă ele nu erau protejate la timpul lor de ctitorii credincioşi, inclusiv de marele domnitor al Moldovei Ştefan cel Mare.
I.: Astăzi Moldova se confruntă cu probleme serioase, legate de consecinţele crizei economice. Aici se adaugă şi dificultăţile politice. Poate oare îmbogăţirea spirituală să ne ajute să le depăşim?
H.N.: Fiecare religie reiese din aceea că ea este cea adevărată în ultimă instanţă. Dar nu e aşa. Toate religiile sînt adevărate. Eu sînt fondatorul centrului creştin-islam, unde încerc să demonstrez în faptă că adevărul este acelaşi la toţi. Adevărul constă în faptul că fiecare religie, afară de motive pentru violenţă, mai are şi începuturi trainice, care tind spre pace. Pacea, iar nu violenţa trebuie să ne unească. Astfel vor fi depăşite conflictele.
I.: Aţi fi de acord să vă împărtăşiţi public viziunile cu cetăţenii noştri?
H.N.: Da, deja am primit o asemenea invitaţie din partea ministrului moldovean al culturii. El consideră că este interesant cum un catolic poate vorbi despre ortodoxie. Sper că în curînd voi putea reveni la Chişinău în acest scop.
I.: Mulţumim pentru interviu. Deşi sînteţi catolic, vă felicităm cu prilejul apropiatei săbători ortodoxe de Paşti!
