Cultură şi sport

​ALEXANDRU FETESCU: NU MAI SUNT INVITAT LA CHIȘINĂU DE CÂND AM SPUS CĂ NU SUNT ROMÂN, CI MOLDOVEAN

19 septembrie, 2014

”Nu mai sunt invitat la Chișinău la congresele tradiționale ale diasporelor, de când am început să insist că sunt moldovean și nu român”, a declarat, joi, în cadrul ”mesei rotunde” ”Chestiunea etnică și lingvistică în Moldova în contextul Acordului de Asociere”, conducătorul Asociației Moldovenilor din Ucraina în regiunea Odesa, Alexandru Fetescu. Evenimentul este organizat la Chișinău de Institutul American din Ucraina în cadrul Programului ”IAU: Inițiativa Parteneriatului Estic”.

Potrivit agenției ”INFOTAG”, el a afirmat că astfel de congrese sunt organizate de autoritățile Moldovei din anul 2004 și au devenit un fel de ”punți de comunicare” cu conaționalii care locuiesc peste hotarele patriei etnice.

”În anul 2013, când am povestit la Chișinău despre aspirațiile și grijile cotidiene ale moldovenilor din Ucraina, discursul meu a fost primit cu nedumerire. Mi s-a propus să mă consider român”, a spus Fetescu.

În opinia sa, dacă mijloacele trimise din statul vecin pentru îndobitocirea conștiinței moldovenilor ar fi fost direcționate sub formă de investiții în consolidarea economiei Republicii Moldova, atunci și o bună parte din populație i-ar fi privit altfel pe ideologii de peste Prut.

”Azi, Moldova, în contextul declarațiilor actualilor guvernanți, tinde spre Uniunea Europeană. Foarte bine, dar de ce pătrundem acolo în postura de români? Atunci când francezii se întrunesc la Paris, de ce își aduc aminte de paginile glorioase din istoria Franței? Iar nemții la Berlin – a Germaniei? De ce moldovenii întruniți la Chișinău trebuie să vorbească despre victoriile României?”, s-a arătat nedumerit Fetescu.

În viziunea lui, elita Moldovei, renunțând la autoidentificarea sa națională în calitate de moldoveni și spunându-și români, nu poate și nu trebuie să caute respect în rândul conaționalilor.

”Mergeți prin satele moldovenești – nicăieri și nimeni nu se poziționează drept român. Și de aceea viitorul nostru, incontestabil, este în Uniunea Europeană, dar numai în calitate de stat independent, separat. Acordul de Asociere R.Moldova – UE este primul în acest sens”, a afirmat Alexandru Fetescu.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2014.09.27 11:28 Vasile
    Noi suntem ROMINI nu conteaza ca locuim in Moldova.
  2. 2014.09.28 16:48 Stanica
    Dl nu stie ca el este romin!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.