Cultură şi sport

CLĂDIREA PARLAMENTULUI VA FI ILUMINATĂ ÎN CULORILE DRAPELULUI LITUANIEI

16 februarie, 2018

În semn de solidaritate cu Lituania, care marchează 100 de ani de la obținerea independenței, clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului acestei țări. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la un comunicat al Legislativului, publicul va putea admira edificiul iluminat în galben, verde și roșu, vineri, între orele 18.00 – 22.00.

„Am decis să dăm curs solicitării colegilor din Lituania și să fim alături de oamenii din această țară într-o zi importantă pentru istoria națiunii lituaniene. Avem o relație excelentă de colaborare și prin acest gest arătăm că la fel cum Moldova contează pe suportul Lituaniei, lituanienii pot fi siguri de sprijinul nostru”, a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Ambasadorul Lituaniei în Moldova, Rimantas Latakas, a mulțumit conducerii Parlamentului, menționând că „16 februarie este cea mai importantă dată în istoria ţării sale, când este sărbătorită ziua de naștere a unei Lituanii moderne”.

„Apreciem că Parlamentul a acceptat invitația de a ilumina clădirea Legislativului în culorile drapelului Lituaniei pentru a arăta solidaritate cu națiunea lituaniană. Drapelul este cel mai important simbol național, reprezentativ pentru centenar, care unește întreaga națiune lituaniană”, a spus el.

Potrivit Ambasadorului, relațiile prietenești și profunde dintre Lituania și Republica Moldova cuprind atât elementele tradiționale ale cooperării interstatale, cum ar fi vizitele la diferite niveluri, cât și cooperarea activă în domeniile culturii, artei, educației, științei și sănătății.

El a menționat că în 1990, Republica Moldova a fost primul stat care a recunoscut independența Lituaniei.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.