Cultură şi sport

GUVERNUL MOLDOVEI LANSEAZĂ PROGRAMUL „MĂRȚIȘOR DE ACASĂ” PENTRU DIASPORĂ

28 februarie, 2018

Guvernul Moldovei şi Biroul relații cu diaspora (BRD) lansează odată cu venirea primăverii programul „Mărțișor de acasă” pentru moldovenii care locuiesc în străinătate.

Surse din cadrul Biroului au relatat pentru INFOTAG că programul prevede un şir de evenimente şi activităţi care se vor desfăşura în ţările în care locuiesc cei mai mulţi moldoveni.

„Scopul programului este consolidarea diasporei, promovarea tradițiilor și a imaginii pozitive a Republicii Moldova peste hotare prin intermediul „Mărțișorului”, precum și păstrarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare cu țara de origine. În cadrul evenimentului, se vor desfășura ateliere tematice de lucru, care vor include tehnici de confecționare a mărțișoarelor, iar trupa Alex Calancea Band va susține un program artistic, care va include un proiect inedit gândit special pentru diasporă”, a spus reprezentanta BRD, Victoria Eșanu-Gavriliță.

Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, a comunicat anterior că programul se va desfășura în conformitate cu planul de acțiuni pentru anii 2016-2018 privind implementarea Strategiei naționale „Diaspora – 2025”

„Strategia prevede elaborarea și implementarea programelor destinate menținerii identității naționale, culturale și lingvistice. Evenimentele festive cu ocazia Mărţişorului vor începe la 3 martie la Haga (Olanda) și vor continua pe 4 martie la Bruxelles (Belgia). Pe 11 martie, Alex Calancea Band va concerta în capitala Greciei, iar în 24 martie - la București. Programul se va încheia pe 25 martie la Barcelona, în Spania”, a spus Babuc.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.