Cultură şi sport

VETERANUL CHIRURGIEI MOLDOVENE, EUGEN MALOMAN, A FOST PREMIAT CU O „CLEPSIDRĂ”

12 aprilie, 2018

Ministerul Sănătății, Protecţiei Sociale şi Muncii i-a desemnat pe cei mai bun medici din Moldova, oferindu-le premii pentru merite în domeniul sănătății, „Clepsidre” de bronz și diplome.

Potrivit agenției INFOTAG, acest premiu i-a fost oferit, în special, chirurgului în vârstă de 90 de ani Eugeniu Maloman, care îşi continuă activitatea în pofida vârstei înaintate.

În cadrul Galei au fost desemnată și cea mai bună echipă de urgenţă – grupul de cardiologie de la Institutul de Urgență, iar doctorilor din satul Chișcăreni, raionul Sângerei, care au grijă de peste 3 mii de oameni, li s-a oferit premiul pentru cea mai bună echipă a medicilor de familie.

„Promitem ca pe viitor să fim mai aproape de problemele în sănătate ce ține de pacienții din comunitatea pe care o deservim, să îmbunătățim calitatea serviciilor prestate”, a declarat medicul de familie Elena Cărăuş.

Premierul Pavel Filip a spus la ceremonie că va face tot posibilul ca munca de medic să devină cât mai atractivă, iar pacienții să fie consultați la cel mai înalt nivel.

„Trebuie să oferim servicii medicale de calitate, să asigurăm condiții de muncă calitative și confortabile, dar și, desigur, să vă putem oferi un salariu pe care îl meritați”, a menţionat el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.