Cultură şi sport

ÎN MOLDOVA A FOST LANSAT PROIECTUL EDUCAȚIONAL DE INSTRUIRE GRATUITĂ A GENERAȚIEI VIITORULUI „TWENTY TU”

08 mai, 2018

Luni, în Moldova a fost lansat Proiectul instruirii gratuite a copiilor și cadrelor didactice cu privire la tehnologii moderne și schimbări în sistemul de învățământ „Twenty Tu”.

Potrivit agenției INFOTAG, directorul executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Ana Chirița, a spus la prezentarea proiectului că „Twenty Tu înseamnă secolul al XXII-lea, generația viitorului”.

„Moldova este recunoscută pentru accesul la educație și dorim să îmbunătățim calitatea acesteia, pentru ca fiecare cetățean să poată obține o educație decentă acasă. Vrem ca această inițiativă să ajungă la fiecare prin ocazia de a învăța ceva nou, interesant și util. Proiectul este conceput de a ajuta participanții să obţină mai multe, să-și găsească vocația și să-și dezvolte abilitățile profesionale”, a comunicat Chirița.

Potrivit managerului proiectului, Radu Marian, „proiectul este conceput pentru 80 de mii de elevi și 2,2 mii de cadre didactice”.

„Instruirea în școli va cuprinde patru secțiuni cu trei discipline în fiecare: discipline școlare predate prin metode inovatoare, programare și inginerie, subiecte creative și subiecte de orientare profesională pentru elevii de liceu. Astfel, copiii vor putea studia în școli gratuit photoshop-ul, crearea aplicațiilor mobile, animație, realitate virtuală și antreprenoriat”, a explicat el.

Bugetul proiectului este de 500 de mii de euro, iar o mare parte dintre care sunt granturi din partea organizațiilor internaționale și civile. Proiectul va fi implementat în școlile din Moldova din ianuarie 2019, după modernizarea curriculei.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.