Cultură şi sport

FRANȚA VA CONTRIBUI LA PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL AL MOLDOVEI

21 mai, 2018

Franța va contribui la promovarea și valorificarea patrimoniului cultural și istoric al Moldovei, începând cu Cetatea Sorocii. Potrivit agenției INFOTAG, luni, în cadrul unei conferințe de presă, despre aceasta a discutat directorul general al Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor (AIRM), Ion Ștefăniță, cu reprezentanții unei delegații franceze sosite la Chişinău.

El a comunicat că în 2016 a fost inițiat proiectul moldo-francez „Patrimoniu comun, obiective comune”, care presupune ca patrimoniul cultural și istoric al Moldovei să fie valorificat după exemplul Franței, care elaborează diferite tehnici creative pentru a atrage turiștii.

„Nu este suficient doar să restaurezi patrimoniul, acesta trebuie să fie animat, valorificat și promovat. De aceea, reieșind din proiectul de restaurare demarat în 2014 la Cetatea Soroca, ne-am gândit că în contextul proiectului moldo-francez să continuăm renovarea și promovarea acestui loc turistic, ca mai apoi să ne extindem și pe întreaga republică”, a subliniat el.

Potrivit unuia dintre reprezentanții delegației franceze, Francois Bon, „Franța este interesată să colaboreze cu Moldova, deoarece ambele țări doresc să atragă turiștii spre obiectivele cultural-istorice la care nu au mai fost”.

„În 1990, ne-am axat pe elaborarea politicilor pentru conservarea și valorificarea patrimoniului și am făcut maxim posibil pentru aceasta. Acum, trebuie să facem ca și tineretul să conștientizeze valoarea patrimoniului și să dorească să-l descopere”.

Potrivit unui alt reprezentant al delegației, Marc Badel, urmează să fie elaborată o broșură turistică a raionului Soroca în două versiuni: o broșură va fi în limbile română și rusă, iar alta în engleză și franceză.

„Suntem la etapa finală a elaborării acestei machete şi în curând toți doritorii vor putea afla ce poate fi vizitat în regiunea Sorocii. Mai târziu ne vom axa pe realizarea proiecțiilor 3D a tuturor obiectelor culturale și istorice, pentru ca vizitatorii să poată vedea trecutul acelui loc sau obiect”, a conchis el.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.05.21 16:20 Simion
    Bine chind datorita ajutorul strain noi putem sa facem macar ceva-ceva-ceva...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.