Cultură şi sport

ANTRENORII CARE AU PREGĂTIT CAMPIONI VOR BENEFICIA DE INDEMNIZAŢII PE VIAŢĂ

23 noiembrie, 2018

Parlamentul a aprobat în lectura a doua un proiect de lege ce prevede că antrenorii care au pregătit sportivi medaliaţi la Jocurile Olimpice, la campionatele mondiale sau europene de seniori vor beneficia de o indemnizaţie viageră.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în funcţie de prestigiul competiţiei şi de medalia cucerită, antrenorii vor primi o indemnizaţie în mărime de 60-100% din salariul mediu pe economie. La stabilirea cuantumului indemnizaţiei viagere vor fi utilizate datele privind salariul mediu pe economie, comunicat de Biroul Naţional de Statistică, pentru luna anterioară celei în care se va face plata drepturilor.

Însă de indemnizaţia pe viaţă vor beneficia doar antrenorii care au împlinit vârsta legală de pensionare și au un stagiu de activitate în calitate de antrenor de cel puţin 20 de ani. Noile reglementări se referă inclusiv la persoanele care au activat în calitate de antrenori ai echipelor sportive ale fostei URSS.

Antrenorii care întrunesc toate condiţiile vor depune pentru confirmare o cerere la autoritatea centrală de specialitate. Nu vor fi electivi antrenorii, ai căror sportivi au sancţiuni nestinse pentru încălcarea legislaţiei antidoping. Pentru antrenorii, ai căror sportivi cumulează titlul de campion olimpic cu titlul de campion mondial sau titlul de campion mondial cu titlul de campion European, indemnizaţia viageră acordată pentru cea mai bună performanţă se cumulează cu cea acordată pentru performanţa inferioară la nivelul de 50%.

Dacă va fi votat în lectură finală, modificările vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2019. Proiectul a fost aprobat în ajun de Guvern.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.11.23 10:31 David
    Un pas corect si asteptat mult timp!
  2. 2018.11.23 10:33 Elena
    Macar ceva, mic pas dar spre bine.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.