Cultură şi sport

ZILELE SCRISULUI ŞI CULTURII SLAVE SE VOR DESFĂŞURA ÎN MOLDOVA PÂNĂ LA SFÂRŞIT DE MAI

22 mai, 2019

În Moldova a început cea de-a 29-a ediţie a Zilelor Scrisului şi Culturii Slave, care vor dura până la sfârşitul lunii mai.

Surse din cadrul Biroului Relaţii Interetnice au comunicat agenţiei INFOTAG că evenimentul se desfăşoară în memoria fondatorilor alfabetului chirilic – Sfinţii Chiril şi Metodiu şi are drept scop de a contribui la dezvoltarea dialogului intercultural şi menţinerea relaţiilor de prietenie între reprezentanţii diferitor naţionalităţi ce locuiesc pe teritoriul Moldovei.

Inaugurarea Zilelor Scrisului şi Culturii Slave va avea loc duminică, 26 mai, cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la monumentele personalităţilor eminente ale scrisului şi culturii slave. La ora 13.00, în incinta Filarmonicii Naționale din capitală se va desfășura concertul festiv, la care au fost invitați demnitari de stat, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, reprezentanți ai organizaţiilor internaţionale şi etnoculturale, poeţi, scriitori, academicieni şi personalităţi ce reprezintă cultura şi arta slavonă.

De asemenea, în cadrul Zilelor Scrisului şi Culturii Slave, în țară se vor desfăşura festivaluri, serbări populare, concerte, serate poetice şi literar-muzicale, conferinţe, mese rotunde, concursuri, întâlniri cu tineri scriitori şi poeţi, expoziţii şi lansări de carte, de artizanat şi de meşteşugărit.

Zilele Scrisului şi Culturii Slave în Republica Moldova se desfăşoară anual la iniţiativa Biroului Relaţii Interetnice şi a asociaţiilor etnoculturale slave, cu susţinerea Consiliului Coordonator al organizaţiilor etnoculturale şi administraţiei publice locale din teritoriu.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.