Cultură şi sport

CONDUCEREA MOLDOVEI A LANSAT MAI MULTE MESAJE CU OCAZIA ZILEI NAŢIONALE A CULTURII

15 ianuarie, 2020

Conducerea Moldovei a lansat mai multe mesaje cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii, care este marcată miercuri. Potrivit agenţiei INFOTAG, dimineaţa, Preşedintele, speakerul Parlamentului şi premierul au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor. În această zi, de 15 ianuarie, mare poet ar fi împlinit 170 de ani de la naștere. Sărbătoarea a fost instituită anume în cinstea zilei sale de naştere.

„Ziua Culturii este nu doar despre oamenii de artă, este despre noi toți. În societatea contemporană tot mai frecvent este utilizat termenul „cultură” în diverse expresii, în special sub aspectul lipsei acesteia: cultura comunicării, cultura alimentației sănătoase, cultura organizațională, cultura în trafic etc., iar urmările deficitului de cultură își lasă amprenta asupra întregii societăți. Să facem un obicei în a consuma, a educa și a promova cultura în spiritul valorilor naționale și universale, în spiritul respectului și al toleranței acasă, la școală, la locul de muncă, în societate, în natură”, se arată în mesajul Preşedintelui Igor Dodon.

Preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a vorbit în mesajul său despre multiculturalismul ţării.

„Multiculturalismul este distinct pentru țara noastră, ne face mai uniți, mai puternici și mai încrezători în viitorul Republicii Moldova. Aduc cuvinte de recunoștință oamenilor de cultură pentru contribuția la consolidarea, dezvoltarea și promovarea valorilor culturale bogate ale poporului nostru. Eu consider că sunt demne de toată admirația personalitățile artistice și oamenii simpli care contribuie la păstrarea și dezvoltarea continuă a diversității culturale”, a subliniat ea.

Prim-ministrul Ion Chicu a numit cultura drept „unul din lianții de bază ai unei societăți, iar nivelul de cultură al societății are rolul determinant în bunăstarea și prosperarea ei”.

„Setul de valori culturale atât ne unește în prezent, cât și ne asigură o legătură cu trecutul, ajutându-ne să facem proiecții în viitor. Doar mai buni, mai educați și mai uniți vom putea construi un viitor prosper în Republica Moldova”, a declarat premierul.

În această zi, Igor Dodon s-a întâlnit cu compozitorul Eugen Doga. Pe pagina sa de facebook, el a comunicat că „în cadrul dialogului, au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din țară, în special, din domeniul culturii”.

„De asemenea, l-am anunțat pe Eugen Doga că, așa cum s-a convenit anterior, cu sprijinul Președintelui țării au fost fabricate 700 de seturi de CD cu opera marelui maestru, care urmează a fi repartizate în bibliotecile și școlile din țară”, a informat Dodon.

Pe parcursul zilei, la bustul lui Mihai Eminescu din parcul central al Chișinăului au depus flori lideri de partid, deputați, consilieri ai Consiliului Municipal Chișinău. Tot aici au avut loc diverse evenimente, precum și au fost recitate versuri din opera marelui poet al literaturii române.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.01.15 19:43 Fima
    Asa ceva in cultura noastra noi trebue sa sarbatorim toti impreuna.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.