Cultură şi sport

DE LA 1 AUGUST, INSTITUȚIILE TEATRAL-CONCERTISTICE DIN MOLDOVA ÎŞI VOR RELUA ACTIVITATEA

30 iulie, 2020

De la 1 august, instituțiile teatral-concertistice din Moldova îşi vor relua repetițiile, activitățile de pregătire a artiștilor și organizarea evenimentelor şi acțiunilor culturale în aer liber cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, citat de agenţia INFOTAG, reluarea activității va fi realizată în mai multe etape succesive, începând cu personalul a cărui activitate este necesară pentru pregătirea spațiilor, a celor care au un rol esențial în desfășurarea activității și a celor care nu îşi pot desfășura activitățile curente de la distanță.

Conform instrucţiunilor pregătite de minister, în timpul repetițiilor se vor evita scenele cu contact apropiat, respectând distanța de cel puţin un metru. Machiajul şi coafura se vor efectua cu respectarea regulilor generale: menţinerea distanţei fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor şi dezinfecţia suprafeţelor înainte şi după şedinţa de machiaj/coafor.

Angajaţii cu vârstă înaintată, care necesită protecţie sporită, precum şi cei care au copii cu vârstă mică, vor putea beneficia de condiţii speciale de muncă, inclusiv prestarea serviciilor de la distanţă.

Totodată, evenimentele/acțiunile culturale care urmează a fi desfășurate în aer liber vor trebui acreditate de către minister. Organizatorii vor amenaja spațiul astfel încât să se permită menținerea distanței fizice de un metru între persoane, se va realiza măsurarea temperaturii, precum și efectuarea triajului observațional la intrarea în zona delimitată a evenimentului.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.07.31 14:47 Cezar
    Ce idea frumoasa!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.