Cultură şi sport

PROGRAMUL DOR DIN ACEST AN ARE LOC ONLINE

10 august, 2020

Programului DOR 2020: Diasporă, Origini, Reveniri, a început luni în Moldova. În acest an, din cauza pandemiei, acţiunea se desfășoară online, pentru prima dată, sub motto-ul „Un altfel de DOR: la distanță, dar totuși împreună!”.

Organizatorii au declarat pentru INFOTAG că, timp de zece zile, participanții la program - copiii și adolescenții care locuiesc în străinătate - vor avea posibilitatea de a interacționa virtual, de a-și redescoperi limba, tradițiile și istoria Moldovei, cu sprijinul unor mentori autohtoni respectaţi.

„Participarea la Programul DOR este gratuită, toate cheltuielile vor fi acoperite din bugetul de stat, participanții urmând să se asigure doar cu un computer și cu conexiune bună la Internet. Programul DOR are scopul de a consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate ale copiilor – generația a doua de emigranți - cu țara lor de baștină. Copiii participă la ateliere despre istoria, muzica populară, limba română, bucătăria tradițională, meșteșugărit și instrumentele naționale. Se întâlnesc, de asemenea, cu personalități din Republica Moldova sau participă la excursii prin țară. În acest mod, ei își cunosc țara de origine sau a părinților lor”.

Prim-ministrul Ion Chicu a salutat participanții la acest program care „are drept scop anume sensibilizarea tinerei generații privind păstrarea identității culturale, naționale, consolidarea legăturilor emoționale cu țara de baștină a buneilor, părinților, a prietenilor”.

Vă admir pentru acest interes pe care-l păstrați de mai mulți ani. Sunt sigur că unii dintre voi veți reveni în țară, la fel cum alții își fac planuri să se integreze în țara unde vă aflați pentru a povesti cu drag despre Moldova. Să nu pierdeți legătura cu Moldova pentru că țara are nevoie de fiecare dintre voi”.

Potrivit premierului, „guvernul depune eforturi pentru a crea condiții favorabile pentru aceste reveniri și va susține diverse programe care au drept scop menținerea legăturilor strânse ale concetățenilor noștri plecați în străinătate cu țara de baștină”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.