Cultură şi sport

O TÂNĂRĂ DIN CHINA PROMOVEAZĂ VINUL MOLDOVENESC PE PIEȚELE INTERNAȚIONALE

04 noiembrie, 2022

Meiling Yao, o chineză care este studentă în anul III la Universitatea tehnică din Moldova, promovează vinul moldovenesc pe piața internațională.

După cum i s-a comunicat Infotag la Ambasada Chinei la Chișinău, ea a reprezentat Republica Moldova la cel de-al 43-lea Congres mondial al viei și vinului, care a avut loc în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie în orașul Ensenada (Mexic). Forumul se desfăşoară anual în una dintre cele 48 de țări care sunt membre ale Organizației viei și vinului. Acesta reunește oameni de știință și savanți, precum și producători de struguri și vin, care participă la schimbul de cunoștințe și noi descoperiri privind cultivarea, producția, caracteristicile și alte elemente.

„Este pentru prima dată când am avut oportunitatea să particip la o conferință internațională offline și, de asemenea, este prima dată când am fost pe o scenă atât de mare. Eram puțin nervoasă înainte de a ține discursul, dar am crezut în mine, că pot reprezenta China și Moldova, fără gram de frică și chiar cu mândrie. Discursul meu a fost despre bioprotecție, al cărei scop este înlocuirea dioxidului de sulf din vin”.

Ea a precizat că a efectuat cercetări pe acest subiect la fabrica din Purcari, sub îndrumarea cunoscutului profesor moldovean Gheorghe Arpentin.

„Sunt foarte recunoscătore guvernelor din China și Moldova pentru că mi-au oferit o bursă, dar si domnului Gheorghe Arpentin îi spun un „mulțumesc enorm” pentru ajutor și restul oportunităților pe care mi le-a oferit. De asemenea, le sunt foarte recunoscătoare profesorilor Universității tehnice, colegilor mei, pentru că mi-au acordat atât de mult ajutor și curaj. Le mulțumesc angajaților cramei pentru că mi-au oferit îndrumări practice. Mulțumesc angajaţilor cramei pentru asistență practică. M-am născut în China, am inteligența și calmul femeilor orientale, dar căldura moldovenească mă face impunătoare și curajosă. Sper să obțin un mare succes în studiile mele în Moldova și să ajut la creșterea reputației vinului moldovenesc în lume”, a spus Meiling Yao.

Ambasadorul Chinei în Republica Moldova, Yang Wenbin, a subliniat că „vinul moldovenesc este din ce în ce mai apreciat pe piaţa chineză, devenind produsul dominant al exportului Moldovei în China”.

„Nu cu mult timp în urmă, la inițiativa și cu sprijinul Ambasadei Chinei în Moldova, a avut loc o transmisiune în direct pe platforma Douyin pentru promovarea și comercializarea vinurilor moldovenești cu rezultate pozitive. Ambasada Chinei, împreună cu partenerii chinezi și moldoveni, promovează activ exportul vinului moldovenesc în China”, a spus ambasadorul Chinei.

La începutul stabilirii relațiilor diplomatice dintre China și Moldova, volumul comerțului era de doar 70.000 de dolari, în 2021 a crescut până la 849 de milioane de dolari. Astfel, China a devenit al șaselea partener comercial al Moldovei. În prima jumătate a acestui an, comerțul bilateral dintre China și Moldova a ajuns la 414 milioane de dolari SUA, în creștere cu 5,78% față de anul precedent.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.