Economie

BANCA NAŢIONALĂ A MODIFICAT PROCEDURA DE STABILIRE ŞI DISTRIBUIRE A CURSULUI LEULUI MOLDOVENESC

27 decembrie, 2013

Procedura de stabilire şi distribuire a cursului oficial al leului moldovenesc faţă de alte valute va fi modificată di 1 ianuarie 2014. Acest fapt este prevăzut de modificările operate la Regulamentul de stabilire a cursului oficial al leului moldovenesc, aprobat de conducerea BNM.

Surse din cadrul BNM au comunicat pentru „INFOTAG” că pe viitor banca nu va completa şi semna Buletinul Informativ cu privire la cursul oficial, ceea ce subînţelege stoparea eliberării copiilor acestuia.

Cursul oficial la data actuală va fi publicat nu mai devreme de ora 16.00 a zilei pentru care este preconizat, pe pagina oficială a BNM. De asemenea, acesta va fi distribuit băncilor licenţiate prin intermediul Sistemului automatizat de plăţi interbancare (SAPI) „sau prin alte modalităţi”.

Informaţia cu privire la cursul oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine în formă scrisă va fi oferită de BNM doar în baza unei solicitări scrise din partea persoanelor fizice sau juridice.

Informaţia cu privire la cursul oficial, de asemenea, va putea fi obţinută la nr de telefon 022 220291.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.