Economie

​20 DE COMPANII ŞI-AU PREZENTAT PRODUSELE SUB BRANDUL „VINURILE MOLDOVEI” LA EXPOZIŢIA PROWINE DIN CHINA

18 noiembrie, 2014

20 de companii autohtone, sub brandul naţional – „Vinurile Moldovei” şi-au prezentat produsele la expoziţia ProWine din Shanghai (China).

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu, a spus că participarea la această expoziţie a devenit „acordul final a Programului de promovare a brandului naţional „Vinurile Moldovei” pe piaţa internaţională, organizat de oficiu cu sprijinul strategic al proiectului USAID CEED II”.

„Circa 600 de participanţi ai expoziţiei din 40 de ţări au încercat să convingă vizitatorii, care activează în domeniul vinificaţiei, să cumpere şi să promoveze produsele lor pe piaţa chineză”, a menţionat Munteanu, amintind că prezentări similare ale vinurilor moldoveneşti, în parteneriat cu CEED II, oficiul a organizat în SUA, România, Polonia şi Cehia.

Vicedirectorul proiectului USAID CEED II, Diana Lazăr, a relatat despre evenimentele speciale de promovare şi organizarea întrevederilor cu presa, care au fost organizate şi desfăşurate în cadrul ProWine în zilele de 11-13 noiembrie.

„Articolele, publicate de jurnaliştii din China,vor spori interesul faţă de vinurile moldoveneşti, deschizând noi posibilităţi pentru producătorii moldoveni de vinuri de calitate pe această piaţă promiţătoare”, a spus ea.

Potrivit spuselor sale, pe piaţa chineză anual sunt importate circa 2,3 mlrd. sticle de vin. Această piaţă în ultimii şapte ani demonstrează o cerere stabilă la vinurile de calitate.

„Până în 2015 China poate deveni cel mai mare consumator de vinuri din lume. În 2013 vinificatorii moldoveni au exportat pe piaţa chineză circa 1 mil. de sticle de vin”, a menţionat Lazăr, relatând că conform prognozelor, în China consumul de vin per cap de locuitor s-a majorat de la un litru la trei litri anual.

Fiind întrebat de corespondentul „INFOTAG”, de ce având în ţară peste 160 companii producătoare de vinuri, în China au plecat doar 20, Dumitru Munteanu a spus că invitaţii de participare la expoziţia ProWine din Shanghai au primit toţi producătorii şi exportatorii de vinuri moldoveneşti.

„Cred că încă nu toţi sunt pregătiţi să participe la expoziţii atât de ample. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului îşi asumă o parte din cheltuieli, dar în ceea ce priveşte transportarea mostrelor de vinuri prezentate, prezenţa la expoziţie, costurile de drum, această parte a cheltuielilor vinificatorii trebuie să o asigure singuri”, a spus el.

„INFOTAG” precizează: Conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, suma totală a cheltuielilor pentru participare la expoziţia ProWine din Shanghai a depăşit $130 mii., dintre care $45 mii au costat spaţiile expoziţionale, suprafaţa cărora a fost de 120 m2.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2014.11.18 16:52 Roi
    Diana LAZAR este buna candidatura pentri ministerul agriculturii...
  2. 2014.11.18 18:40 Alex
    China pentru noi ca ocean... Pacat ca piata asta prea departe de noi...
  3. 2014.11.19 09:03 Horia
    Paradox - vin avem, bani nu avem!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.