Economie

​UCRAINA CONTINUĂ LIVRĂRILE DE ENERGIE ELECTRICĂ ÎN MOLDOVA ÎN POFIDA DIFICULTĂŢILOR INTERNE

23 decembrie, 2014

Ucraina, contrar dificultăţilor din energetica naţională, în noiembrie a continuat să furnizeze energie electrică peste hotare, deşi a redus volumele comparativ cu noiembrie 2013 de 2,3 ori – până la 868,3 mil. kW/h.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la Ministerul Energeticii şi Industriei Cărbunelui, timp de 11 luni exportul energiei electrice ucrainene a constituit 1,347 mlrd. kW/h (-14,8%). În Moldova livrările s-au redus aproape de două ori – până la 729,6 mil. kW/h.

În echivalent bănesc livrările peste hotare au constituit $466,5 mil.,inclusiv de $51,3 mil. – în Moldova.

Moldova rămâne a fi cel mai mare consumator de energie ucraineană după Ungaria şi Belarus.

Ministerul Ucrainei explică întreruperile din asigurarea ţării cu energie electrică şi reducerea exportului de energie prin deficitul de carburanţi pentru elaborarea acesteia, în primul rând a cărbunelui la CET. De aceea din 1 octombrie livrările acesteia în Europa s-au redus considerabil.

„INFOTAG” precizează: Din Ucraina în Moldova lipsa de energie electrică este furnizată de compania „DTEK Vostokenergo”, care a semnat un contract în acest sens cu Gas Natural Fenosa – Moldova. Preţul pentru energie este de 6,8 cenţi SUA pentru 1 kW/h. Moldova produce 20-255 din energia electrică consumată, restul îl procură de la partenerul ucrainean şi de la CTE Cuciurgan, care aparţine gigantului „Inter RAO UES” (Rusia).

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.