Economie

EXPERŢI INDEPENDENŢI AU DUBII PRIVIND SUCCESUL MISIUNII FMI

08 februarie, 2016

Experţi independenţi privind succesul misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), privind vizita cărei s-a anunţat recent la Guvern.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, expertul Institutului de Politici Europene şi Reforme, economistul Sergiu Tofilat, afirmă că în februarie nu se va semna nici un Memorandum cu FMI.

„Primul motiv. Nu a fost aprobat noul Guvernator al Băncii Naţionale şi nu au fost îndeplinite condiţiile înaintate anterior. Partenerii occidentali în sfârşit au conştientizat că să dai bani orbeşte, fără reforme, este risipire de resurse şi timp. Asemenea practică nu duce la nimic bun. Cel mai bun exemplu – Grecia. Banii se termină rapid, situaţia din economie şi politică nu se schimbă, nivelul de viaţă al oamenilor scade”, a menţionat Tofilat.

El presupune că unica alternativă pentru Moldova este „apariţia noii clase politice şi presiunii constante asupra autorităţilor din partea societăţii civile”.

Directorul executiv al Centrului de Cercetări Strategice şi Reforme, Galina Şelari, consideră că dacă vizita misiunii şi va avea loc, atunci urmează un proces dificil de identificare a consensului privind evaluarea situaţiei politico-economice din ţară, inclusiv de evaluare a ultimelor decizii privind tarifele, majorarea promisă a salariilor şi altele.

Vorbind despre posibila semnare a Memorandumului de către Guvernul Filip şi FMI, ea a menţionat că la această etapă problema „formalizării” relaţiilor cu fondul nu se pune.

„Decizia de lansare a dialogului privind angajamentele Moldovei faţă de FMI în mare parte depinde de măsura în care vor coincide „viziunea” conducerii Moldovei şi echipei FMI. Putem presupune că nota, dată de misiunea FMI, în mare parte va defini şi decizia partenerilor externi, a României spre exemplu, privind sprijinirea bugetului RM. FMI nu semnează nimic. Memorandumul este angajamentul nostru faţă de creditor. Din păcate, astăzi economia Moldovei este mai dură decât poate defini politica. Uneori, guvernarea pur şi simplu nu are timp pentru economie, acţionând orbeşte. Iar „fi ce-o fi” este imposibil de prognozat…”, a concluzionat Şelari.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2016.02.08 19:42 Irina
    Asteptam cu mare drag!
  2. 2016.02.08 19:51 Stas
    Este clar ca acuma salvarea poate sa vine numai din partea FMI.
  3. 2016.02.08 19:56 Filaret
    Noi toti speram ca dl Filip face tot posibil ca Moldova in iulie sa semneze unMemorandum cu FMI.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.