Economie

​ÎN MOLDOVA A FOST LANSAT GHIDUL INFORMAȚIONAL „CUM NE PROTEJĂM AFACEREA EFICIENT”

12 mai, 2016

Programul USAID „Comerț, Investiții și Reglementarea Activității de Întreprinzător” (BRITE) în cadrul campaniei Update Moldova a elaborat un ghid informațional „Cum ne protejăm afacerea eficient”.

Potrivit agenției „INFOTAG”, ghidul cuprinde sfaturi practice, ușor accesibile, răspunde la întrebările ce apar cel mai frecvent în interacțiunea dintre mediul de afaceri și stat. Datorită ghidului businessul are acces la recomandări, modele de documente și studii de caz, cu ajutorul cărora este mai ușor de protejat drepturile și interesele sale.

În prezent, agenţii economici se confruntă în activitatea lor cu situaţii de abuz din partea autorităților în procesul de control asupra activității de întreprinzător și la eliberarea actelor permisive. Pe de altă parte, de cele mai multe ori, nici antreprenorii nu își cunosc drepturile și obligațiile sau cum ar putea să le aplice eficient în scopul de a-şi proteja afacerea.

Ghidul „Cum ne protejăm afacerea eficient” este elaborat cu scopul asigurării transparenței relațiilor dintre mediul de afaceri și stat.

Ghidul descrie măsurile ce pot fi întreprinse de către antreprenori în cazul controalelor de stat, obținerii actelor permisive, controalelor fiscale și controalelor organelor de drept.

„INFOTAG” precizează: Utilizatorii vor putea folosi modelele de acte și liste de verificare în care sunt menționate condițiile controlului, drepturile, obligațiile și interdicțiile antreprenorilor și ale organelor de control sau actele și condițiile necesare obținerii unui act permisiv sau contestării unei decizii de control. Conţinutului ghidului poate fi consultat accesând site-ul www.controale.md.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2016.05.12 13:19 Andrei
    Chite reforme bune sa face la noi BRITE, bravo lui!
  2. 2016.05.12 13:21 Clara
    Este o sustinere reala pentru oamenii de afaceri, mersi mult.
  3. 2016.05.12 13:24 Fima
    Nu am cuvinte, ghid este foarte bun si necesar!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.