Economie

​PRIM-MINISTRUL PAVEL FILIP ŞI-A INVITAT OMOLOGUL UCRAINEAN LA SERBAREA CELOR 25 DE ANI DE INDEPENDENŢĂ A MOLDOVEI

01 iulie, 2016

Prim-ministrul Pavel Filip şi-a invitat omologul ucrainean, Volodimir Groisman, să participe la evenimentele de celebrare a celei de-a 25-a aniversare a Independenţei Republicii Moldova, care se vor desfăşura pe 27 august 2016.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, în cadrul discuţiei telefonice, purtate joi seara, şefii de guvern ai celor două state, au făcut un schimb de opinii pe marginea subiectelor actuale de interes comun, privind relaţiile moldo-ucrainene şi perspectivele de dezvoltare a acestora.

Conform comunicatului serviciului de presă al Guvernului, interlocutorii au menţionat „dinamica pozitivă a contactelor bilaterale între instituţiile guvernamentale ale celor două state”, pledând pentru impulsionarea dialogului politic şi a cooperării multilaterale între Republica Moldova şi Ucraina.

Domnii Filip şi Groisman au subliniat necesitatea consolidării eforturilor în contextul noilor provocări şi probleme cu care se confruntă statul Kievul şi Chişinăul, precum şi importanţa „reluării activităţii Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea economică”, care nu s-a reunit din anul 2011.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.