Economie

MINISTERUL ECONOMIEI A PUBLICAT DETALIILE NEGOCIERILOR DE LA MOSCOVA PRIVIND RELUAREA RELAŢIILOR ÎNTRE RM ŞI FR

29 iulie, 2016

Foaia de parcurs privind restabilirea şi activizarea relaţiilor comerciale dintre Moldova şi Rusia a devenit obiectul discuţiilor în cadrul vizitei la Moscova, pe 26-27 iulie, a delegaţiei moldoveneşti în frunte cu viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la serviciul de presă al Ministerului, consultările dintre grupele de experți au fost organizare urmare înțelegerilor convenite în cadrul ședinței co-președinților Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin.

În cadrul vizitei la Moscova, experţii au discutat un spectru larg de probleme legate de relațiile comercial-economice dintre două state, incluse în proiectele foilor de parcurs elaborate de ambele părți. În special, a fost discutată problema reluării exporturilor produselor vegetale moldovenești de sezon şi a celor de origine animală, precum şi extinderea listei de mărfuri ce pot fi livrate pe piaţa rusă, inclusiv vinurile şi produsele conservate, etc. Experții au mai examinat aspectele colaborării bilaterale în domeniul energetic, transporturi, agricultură, industrie, investiții, migrației, etc.

Partea moldovenească a abordat și problema tranzitului de mărfuri din Republica Moldova prin teritoriul Ucrainei și Federației Ruse spre Kazahstan, Kârgâzstan și alte state din regiunea dată, care a fost afectat în urma tensionării relațiilor dintre Moscova și Kiev.

Părțile vor continua negocierile la acest subiect pe 20 august. Pentru aceasta la Chișinău va sosi prim-viceministrului Dezvoltării Economice al Federației Ruse, Alexei Lihaciov, pentru a agrea pașii ce urmează a fi întreprinși pentru semnarea acordului. Propunerile și concluziile experților urmează a fi definitivate până în luna septembrie curent, pentru ca în privinţa acestora să fie luată o decizie la şedința Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică planificată pentru luna noiembrie la Moscova.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.