Economie

MINISTERUL ECONOMIEI ESTE NEMULŢUMIT DE ACTIVITATEA COMPANIEI „OHL ZS” ÎN REABILITAREA DRUMULUI CHIŞINĂU-UNGHENI

11 octombrie, 2017

Ministerul Economiei şi Infrastructurii este nemulţumit de activitatea companiei „OHL ZS” din Cehia, care îndeplinește lucrările de reabilitare a două segmente de circa 50 km a traseului Chișinău-Ungheni-Sculeni, inclusiv construcția drumului de ocolire a municipiului Ungheni.

Surse din cadrul ministerului au relatat pentru INFOTAG că declaraţia a fost făcută de vicepremierul Octavian Calmîc la şedinţa de lucru de marţi cu reprezentanţii companiei cehe.

El a menţionat că ministerul apreciază drept nesatisfăcătoare prestația antreprenorului în procesul de îndeplinire a prevederilor contractuale, acestea fiind realizate cu întârzieri și abateri de la graficul stabilit.

„Reabilitarea drumurilor naționale constituie unul din obiectivele primordiale ale autorităților, inclusiv și în raport cu partenerii de dezvoltare, care susțin prin diferite fonduri aceste proiecte. În aceste condiții, suntem nevoiți să intervenim cu decizii prompte în procesul de realizare a contractelor și să solicităm garanții din partea antreprenorilor privind capacitatea de îndeplinirea a lucrărilor”, a menționat ministrul.

Octavian Calmîc a solicitat reprezentanților antreprenorului să prezinte un plan săptămânal de acțiuni privind mersul lucrărilor, termeni concreți de dare în exploatare a fiecărui segment de drum, etc.

Reprezentanții companiei au recunoscut că se confruntă cu probleme atât obiective, cât și subiective în realizarea prevederilor contractuale, dând asigurări că până la finele anului curent vor depune eforturi maxime în realizarea lucrărilor, astfel încât anul viitor să fie îndeplinite toate obiectivele asumate în reabilitarea drumului. Ei au mai dat asigurări că circulația pe centura de ocolire a municipiului Ungheni va fi deschisă până la 31 octombrie.

Vorbind despre construcția drumului de ocolire și importanța lui, vicepremierul a mai punctat odată că acest proiect este extrem de important pentru Republica Moldova, deoarece va scurta cu circa 20 km drumul până la vama Sculeni și la noul pod peste Prut, proiect preconizat spre realizare în colaborare cu România în zona comunei Zagarancea. Plus la toate, centura va micșora esențial circulația transportului de tranzit prin municipiul Ungheni.

După cum a informat anterior INFOTAG, problema tergiversării lucrărilor pe drumul Chişinău-Ungheni durează din 2015. De activitatea antreprenorului ceh era nemulţumit şi fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, care a stabilit drept termen limită de executare a lucrărilor sfârşitul anului 2016, avertizând că, în caz contrar, va rezilia contractul. Antreprenorul a dat asigurări că va încheia lucrările până la sfârşitul anului.

INFOTAG precizează: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană au acordat 80 mil. euro pentru reabilitarea a drumului Chişinău-Ungheni pe o lungime de 92 km.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.10.11 09:56 Ion
    DE mult trebue sa fie facuta ceva radical...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.