Economie

BANCA MONDIALĂ PROGNOZEAZĂ REDRESAREA ECONOMIEI ŞI CREŞTEREA PIB-ULUI MOLDOVEI ÎN URMĂTORII DOI ANI

01 noiembrie, 2017

Banca Mondială prognozează redresarea economiei şi creşterea PIB-ului Moldovei în anii 2017-2019.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în studiul Migration and mobility 2017 se menţionează că, „în anul curent, Moldova a demonstrat o creştere economică stabilă, bazată pe succesele sectorului agrar, majorarea salariilor şi, respectiv, creşterea consumului personal al cetăţenilor. În 2018-2019, dezvoltarea economică a republicii va fi determinată tot de creşterea consumului, sporirea investiţiilor şi a volumului de exporturi”.

În baza acestor date, experţii de la Banca Mondială anticipează pentru anul 2017 o creştere a PIB-ului Moldovei de 3,5%, pentru 2018 – 3,8%, iar pentru 2019 – 3,6%. Acest lucru va contribui la creșterea transferurilor de stat și a volumului remitențelor din străinătate. Iar reluarea asistenţei macrofinanciare externe va crește costurile de investiție ale statului. În acest context, se anticipează și reducerea nivelului de sărăcie ($5,5 dolari pe zi) cu trei puncte procentuale în perioada 2017-2019.

„În pofida dinamicii pozitive generale, persistă diferențe teritoriale semnificative – nivelul sărăciei în mediul rural este cu 11 puncte procentuale mai mare decât în mediul urban. Printre alte probleme se numără tendința de creștere a deficitului de cont curent din cauza creşterii consumului personal, a transferurilor băneşti și, în consecință, a creșterii importurilor”, se arată în studiu.

Potrivit experților BM, principalele provocări pentru economia Moldovei rămân „reformarea lentă a domeniilor-cheie ale economiei, cum ar fi sectorul bancar și cel energetic; slăbiciunea generală a instituțiilor statului și managementul ineficient al finanțelor publice; un ritm de creştere mai scăzut al economiilor principalilor parteneri comerciali – UE și CSI, care, de asemenea, pot afecta negativ dezvoltarea Moldovei”.

Experții susţin că alegerile parlamentare din 2018 ar putea avea, de asemenea, un impact negativ asupra implementării reformelor economice și sociale în Moldova.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.01 14:09 Irina
    Cresterea in merimea 3,5 procente este foarte si foarte mica!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.