Economie

REACȚIA UNIUNII PRODUCĂTORILOR DE ZAHĂR LA DECIZIA INVESTITORULUI POLONEZ „MOLDOVA ZAHĂR” DE PĂRĂSI ASOCIAŢIA

06 martie, 2018

Asociaţia „Uniunea Producătorilor de Zahăr din Republica Moldova” regretă pentru faptul că compania „Moldova Zahăr” a decis să părăsească asociaţia.

În comentariul la decizia investitorului polonez se menționează că „Moldova Zahăr” se lipsește benevol de posibilitatea participării în comun la formarea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea complexului de zahăr din Moldova.

„Uniunea va continua să acționeze deschis, transparent, în baza principiilor democratice de luare a deciziilor, îndreptate spre măsuri echilibrate din punct de vedere social pentru dezvoltarea ramurii. Uniunea nu intenţionează să blocheze informații despre activitatea industriei, pentru ca acestea să fie utilizate de Moldova Zahar, și lasă ușile deschise pentru revenirea la uniune”, se menționează în documentul citat de INFOTAG.

Uniunea declară că toate deciziile sale au fost luate în strictă conformitate cu Statutul și au vizat îmbunătățirea condițiilor de lucru ale complexului de zahăr.

„Reprezentanții „Moldova Zahăr” au votat întotdeauna împreună cu alți membri ai uniunii „pentru” toate propunerile făcute de administrație pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și a condițiilor-cadru ale industriei”, se menționează în comentariu.

În document se vorbeşte de o singură excepție în votare, referitor la importul de zahăr pentru a-i acoperi deficitul, atunci când „Moldova Zahăr” s-a opus, dar a rămas în minoritate.

„Decizia însăși de a aloca o cotă pentru importul de zahăr nu a fost luată de uniune, ci de Ministerul Agriculturii și de Ministerul Economiei”, se subliniază în document.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.