Economie

REPREZENTANTUL „GAZPROM” A DAT ASIGURĂRI CĂ MOLDOVA VA FI ASIGURATĂ CU GAZE NATURALE ÎN 2019

22 iunie, 2018

„Gazprom” va livra Moldovei volumul necesar de gaze naturale pe parcursul anului 2019, iar tranzitul acestora va fi efectuat în același mod. O declaraţie în acest sens a făcut vicepreședintele concernului rus, Valerii Golubev, la întrevederea de joi cu prim-ministrul Pavel Filip.

Surse din cadrul Guvernului au comunicat pentru INFOTAG că părţile au discutat despre asigurarea pieței Moldovei cu gaze naturale, tranzitul acestora, reorganizarea SA „Moldovagaz” conform practicilor europene, dar și perspectivele dezvoltării colaborării bilaterale.

Oficialii au constatat că în prezent Republica Moldova este asigurată pe deplin cu gaze naturale și efectuează la timp și integral plățile curente pentru gazele naturale consumate. Astfel, pentru gazele livrate în 2016 au fost achitate 200,6 milioane de dolari, iar în 2017 - $200,6 mil., astfel că, „datorită circumstanțelor favorabile create pe piața internă, Republica Moldova a reușit să achite și o parte din datoriile istorice”.

Părțile au discutat și despre reorganizarea SA „Moldovagaz” și a structurilor sale interne de distribuție și furnizare a gazelelor naturale, în contextul reformei instituționale impuse de prevederile Acordului de Asociere RM-UE și pachetul energetic 3, dar și de legislația națională în domeniu, care prevede divizarea transportării, distribuției și furnizării gazelor naturale.

La întrevederea lui Golubev cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a fost reiterată importanța semnării unui acord privind restructurarea datoriilor acumulate anterior pentru gazele naturale livrate Moldovei.

Ministrul a remarcat că implementarea proiectelor de investiții privind modernizarea S.A. „CET-Nord“ și S.A. „Termoelectrica“ va contribui la creșterea eficienței întreprinderilor și, astfel, acestea vor reuși să-și îndeplinească obligațiile financiare față de furnizorii de gaze naturale.

„Ambele întreprinderi au dezvoltat și au inițiat dialogul cu furnizorul de gaze naturale cu privire la agrearea și semnarea Memorandumului de reeșalonare a datoriilor istorice, reieșind din realitățile economice curente. Soluționarea problemelor datoriilor istorice este o prioritate a Ministerului Economiei și Infrastructurii. Suntem deschiși și dorim să avem o colaborare constructivă în acest sens”, a punctat Chiril Gaburici.

Vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom” a salutat achitarea consumului curent de gaze naturale de către Republica Moldova. Valerii Golubev a menționat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condițiile menținerii achitării cheltuielilor curente în proporție de 100%.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.06.22 10:15 Illarion
    Fara Ucraina Rusia nu poate sa da asa fel de garantii!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.