Economie

PARLAMENTUL AR PUTEA INTERZICE UTILIZAREA VESELEI DE UNICĂ FOLOSINŢĂ DIN PLASTIC

04 iulie, 2018

Utilizarea și comercializarea veselei de unică folosință din plastic ar putea fi interzisă în Moldova de la 1 ianuarie 2021. Potrivit agenţiei INFOTAG, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat miercuri un proiect de modificare și completare a legislației în acest sens.

Potrivit proiectului, utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacâmurilor şi beţişoarelor de unică folosinţă din plastic, cu excepţia celor biodegradabile, va fi interzisă începând cu 1 ianuarie 2021. Încălcarea acestor prevederi se propune a fi sancţionată cu amendă de la 3 mii la 4,5 mii de lei pentru persoanele fizice. Persoanelor juridice li se va aplica amendă de la 6 mii la 12 mii de lei sau amendă în mărimea valorii produsului utilizat, dar nu mai puţin de 12 mii de lei.

În opinia autorilor, obiectele din plastic nereciclabil constituie o sursă de gunoi pentru comunităţi, în timpul arderii emit gaze toxice, pot sufoca sau întrerupe digestia animalelor care le consumă, iar degradarea plasticului are loc între 100 şi 400 de ani.

Totodată, ei propun drept alternativă vesela de unică folosinţă produsă din hârtie, faină de porumb, cânepă organică, zaharuri, grâu, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, amidon, resturi din mere sau cele care conţin aditivi biodegradabili.

În luna mai 2017, Parlamentul a adoptat o lege prin care s-a interzis, începând cu 1 ianuarie 2019, utilizarea și comercializarea pungilor de plastic în Moldova. Potrivit strategiei de mediu pentru anii 2014-2023, protecţia mediului constituie o problemă de o importanţă globală, care trebuie să devină o prioritate naţională, deoarece vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei, realizarea intereselor economice, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.05 15:05 Victoria
    Noi prea grabim!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.