Economie

VICEPREMIERUL RUS DMITRI KOZAK A FOST NUMIT REPREZENTANT SPECIAL AL PREŞEDINTELUI FR PENTRU DEZVOLTAREA RELAŢIILOR COMERCIAL-ECONOMICE CU MOLDOVA

13 iulie, 2018

Vicepremierul rus Dmitri Kozak a fost numit „reprezentant special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu Moldova”. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa rusă, decretul a fost publicat joi pe un portal de informaţii juridice.

Prin acelaşi decret se abrogă decretele prezidențiale din 21 martie și 2 august 2012 „Cu privire la reprezentantul special al Președintelui rus pentru Transnistria”.

După cum a informat anterior INFOTAG, în vechea componenţă a guvernului rus, viceprim-ministrul Dmitri Rogozin era copreşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică și reprezentant special al președintelui FR pentru Transnistria. În iulie 2017, Guvernul Moldovei i-a interzis să vină în ţară ca să participe la ceremonia de marcare a celei de-a 25-a aniversări a operațiunii de menținere a păcii de pe Nistru, apoi Rogozin a fost declarat persona non grata în Moldova. Cu mult înainte și după aceasta, ședințele comisiei nu au avut loc, iar Rogozin nu a mai venit în Transnistria. Guvernul Republicii Moldova aștepta numirea unui nou copreședinte al comisiei din partea Rusiei. Dar Vladimir Putin a numit un reprezentant special, iar în decret nu spune nimic despre comisia interguvernamentală moldo-rusă.

Dmitri Kozak este autorul celebrului Memorandum privind reglementarea transnistreană, propus în noiembrie 2003 de către președintele Vladimir Putin. Documentul prevedea soluționarea problemei transnistrene prin federalizarea Republicii Moldova. În ultimul moment, președintele de atunci al Moldovei, Vladimir Voronin, a refuzat să semneze documentul, iar vizita lui Putin la Chișinău a fost anulată.

Experți consideră că noua sa numire este o înăsprire a politicii Rusiei față de Moldova.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.13 10:09 David
    Cozac este mult mai bun de chit Rogozin...
  2. 2018.07.13 10:12 Vasile
    El bine si profund cunoaste problema transnistreana in Rusia. Cozac este om potrivit la locul potrivit.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.