Economie

USAID A FINANȚAT STUDIUL DE EVALUARE A CORIDOARELOR COMERCIALE ALE RM

19 iulie, 2018

Circa 90% din comerțul Republicii Moldova, precum și a bunurilor care tranzitează teritoriul țării sunt transportate pe cale rutieră. Cota căilor ferate, maritime și aeriene în transportarea bunurilor este minimă.

Aceste date se conțin în studiul ”Evaluarea coridoarelor comerciale ale Moldovei”, realizat cu sprijinul financiar al USAID prin Programul pentru Reforme Structurale in Moldova.

Rezultatele studiului au fost prezentate miercuri în cadrul unui eveniment organizat la Centrul Tekwill din Chișinău. La eveniment au participat Ambasadorul SUA în RM, James Pettit, secretarul de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, directorul adjunct al Serviciului Vamal, Iurie Ceban, precum și reprezentanți ai companiei americane „Nathan Associates”, care au realizat acest studiu.

Potrivit studiului, în anul 2016, cea mai mare parte a traficului rutier de camioane, 35%, a traversat frontiera RM cu România prin posturile vamale Leușeni-Albița și Sculeni-Sculeni, urmate de Otaci-Mohyliv-Podilskyi și Tudora-Starokazicie la frontieră cu Ucraina cu 23%.

Autorilor studiului au identificat 3 probleme legate de coridoarele comerciale ale RM: existența unui singur port maritim, cel de la Giurgiulești, regiunea transnistreană a cărui teritoriul nu este controlat de către autoritățile constituționale ale RM și perioada mare de așteptare la frontiera cu România.

„Dat fiind faptul că frontiera cu România reprezintă și frontiera cu EU, cerințele față de traficul care vine din RM sunt foarte stricte, iar în rezultat timpul de așteptare în vamă este foarte lung”, susține Douglas Muir, director de program al Programului pentru Reforme Structurale în Moldova.

El a adus exemplul vămii Leușeni-Albița, unde, potrivit statisticilor, durata medie de așteptare pentru camioane este de 1032 minute sau 17 ore, comparativ cu 380 de minute la alte posturi vamale de la frontiera cu România și 24 de minute perioada medie de așteptare la 26 de posturi vamale la frontiera EU cu statele nemembre ale Uniunii.

Potrivit studiului, această situație se datorează faptului că exporturile RM către UE s-au majorat semnificativ, de la 35.1% în 2000 la 65% în 2016. În același timp, în această perioadă nu a avut loc o îmbunătățire semnificativă a calității drumurilor, precum și o modernizare și extindere a punctelor vamale, unde volumul de lucru a crescut considerabil.

Situația la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina este ceva mai bună, susțin autorii studiului.

„Îmbunătățiri însă sunt necesare și aici, mai ales la capitolul reducerea perioadei de așteptare”, susține Douglas Muir.

Una dintre recomandările studiului pentru autoritățile RM este să modernizeze punctele de trecere a frontierei, inclusiv prin introducerea programării online pentru camioanele care transportă mărfuri.

„Noile tehnologii IT pot reduce prețul transportării produselor cu 50% sau chiar mai mult,” este de părere Paul Kent. În același timp, el îndeamnă autoritățile să îmbunătățească mediul de afaceri pentru a atrage în acest domeniu investiții din partea sectorului privat.

„Proiectele bune sunt la mare căutare în toată lumea”, susține Paul Kent.

INFOTAG precizează: În perioada septembrie 2017-septembrie 2021, Programul USAID pentru reforme Structurale în Moldova sprijină integrarea continuă a Moldovei în sistemele regionale si mondiale de comerț. Scopul proiectului este de a sprijini Guvernul RM în îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere cu UE, care include Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.20 10:28 Svetlana
    Masura este masura, ce da asta Moldovei.
  2. 2018.07.20 10:32 Maria
    Ministerul economiei si vama noastra au nevoe de asa ceva, ei macar sa vad chite si unde noi perdem o gramada de bani.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.