Economie

ÎN MOLDOVA AU FOST DESCHISE PRIMELE CLUSTERE ECONOMICE – LA CAHUL ŞI SOROCA

12 septembrie, 2018

La Cahul şi Soroca au fost deschise primele modele noi de cluster economic. Proiectul este realizat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), prin intermediul Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Uniunii Europene (TAIEX).

Potrivit agenției INFOTAG, miercuri, la atelierul de lucru „Politici de cluster și programul de suport al inițiativelor de cluster”, directorul interimar al ODIMM, Petru Gurgurov, a menţionat că la Cahul a fost deschis Creative Cluster, care este specializat în industria creativă și are 12 companii, iar la Soroca – Sorintex Cluster, care întruneşte peste 60 de companii din industria textilă.

„Pe parcursul anului, cu sprijinul experților, am efectuat studii pentru a înțelege dacă o astfel de asociaţie este necesară pentru agenții economici din regiuni și dacă înțeleg ei ce oportunități le deschide formarea clusterelor”, a spus el.

Potrivit directorului, crearea clusterelor în aceste raioane va impulsiona dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din regiuni. De aceea, ODIMM încurajează modelele de colaborare eficiente între mediul de afaceri și factorii de decizie pentru a contribui direct la creșterea performanței, productivității și vizibilității

Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a remarcat importanța asocierii dintre companii, care pe viitor ar putea constitui unul dintre principalele motoare ale transformării și dezvoltării socio-economice a Republicii Moldova.

„Multiplicarea clusterelor în regiuni va contribui la accelerarea proceselor economice bazate pe inovaţii și va susține dezvoltarea ramurilor prioritare ale economiei naționale, care au un potenţial de a genera valoare adăugată înaltă: industria electronică, industria de echipamente, industria textilă și inovativă. Totodată, va stimula atragerea de investiții străine și transfer tehnologic, apariţia de noi activități antreprenoriale și accesul la noi piețe de desfacere”, a punctat Iulia Costin.

Ea și-a exprimat convingerea că, prin eforturile conjugate ale mediului de afaceri și sectorului public, va putea fi capitalizat potențialul productiv și creativ al ÎMM-urilor, iar „creșterea economică nu va fi determinată doar de un număr mic de companii mari, ci de un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, creative și competitive pe plan european”.

Experţii prezenţi la eveniment au remarcat că experiența internațională demonstrează că asocierea întreprinderilor producătoare, a furnizorilor și a instituțiilor de stat și private, ce activează într-un anumit sector sporesc performanța tehnologică și productivitatea, contribuind la competitivitatea companiilor, extinderea pieței și creșterea vizibilității. Studiile arată că 70% dintre clusterele din întreaga lume au o poziție competitivă puternică sau foarte puternică pe piaţă, iar 60% dintre acestea se caracterizează printr-un nivel ridicat de inovare.

INFOTAG precizează: Clusterele sunt concentrări geografice de instituții și companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite și alte entități importante din punct de vedere al concurenței care cooperează, formal sau informal, prin implementarea proiectelor comune pentru beneficii la nivel local, regional sau statal.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.09.12 18:17 Stanislav
    Nu cred ca clastere - o salvare pentru dezvoltarea Moldovei. Noi avem nevoe de investitiile in suma de miliarde de dolari SUA.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.