Economie

BANCA MONDIALĂ A ÎMBUNĂTĂŢIT PROGNOZA CREŞTERII PIB-ULUI MOLDOVEI ÎN 2018 PÂNĂ LA 4,8%

01 noiembrie, 2018

Banca Mondială (BM) a îmbunătăţit prognoza creşterii economice a Moldovei în 2018 până la 4,8%

Potrivit agenţiei INFOTAG, joi, la prezentarea ultimului raport „Moldova economic update”, experții BM au menționat că „o prognoză atât de optimistă se bazează pe creșterea cererii interne, creșterea salariilor, în special în sectorul bugetar (+9%), a consumului (+3,3%), majorarea volumul remitențelor (+7%), precum și îmbunătățirea mediului financiar și de afaceri și relansarea investițiilor străine”.

Experții au menționat că „PIB-ul nominal al republicii în 2018 va fi de 192,6 mlrd. lei”.

„Creșterea cererii interne va duce la o creștere a importurilor și, în consecință, la o creștere suplimentară a deficitului balanţei comerciale. Alegerile parlamentare din 2019 vor fi, de asemenea, un motiv al creșterii cheltuielilor publice. Prin urmare, în următorii ani, creșterea economică va deveni mai moderată (3,8% în 2019 și 3,5% în 2020). Însă pe termen mediu, se așteaptă o îmbunătățire a climatului de afaceri și o revigorare lentă în sectorul financiar, ceea ce va duce la o creștere a investițiilor private deja după alegeri”, spun experții.

În opinia lor, „deficitul bugetar în 2018 va putea fi menţinut în coridorul prevăzut de 2,5% din PIB și mai puţin”.

„Însă având în vedere influența crescândă a factorului politic, cheltuielile publice curente vor continua să crească, iar veniturile vor suferi de pe urma recentelor modificări legislative referitoare la reducerea impozitelor și desfăşurarea amnistiei fiscale. În acest sens, deficitul va atinge un maxim de 2,7% din PIB în 2019. Având în vedere creșterea consumului și a importurilor, deficitul contului curent va crește semnificativ (-6,9% din PIB)”, spun experții.

Potrivit acestora, „rata inflației se va menţine la un nivel scăzut pe tot parcursul anului 2018 datorită aprecierii leului, însă inflația ar putea crește treptat pe termen mediu în legătură cu cererea internă înaltă și ajustarea prețurilor reglementate în a doua jumătate a anului 2019”. În acest context, „nivelul sărăciei se va diminua treptat de la 12% în 2018 la 10% în 2020, în condiţiile creșterii salariale stabile, a volumului remitențelor și a transferurilor de stat”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.