Economie

O ASOCIAŢIE DIN MOLDOVA A LANSAT UN PROIECT PENTRU A ÎNCURAJA DEZVOLTAREA AFACERILOR DIASPOREI

14 mai, 2019

Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni a lansat proiectul „Diaspora Business Connection” pentru a încuraja dezvoltarea afacerilor diasporei prin oferirea asistenţei experţilor. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre lansarea proiectului a anunţat, marţi, la o conferinţă de presă, preşedintele asociaţie, fostul jurnalist Alexei Repede.

Potrivit lui, proiectul este conceput pentru a ajuta compatrioții din străinătate să-și înceapă propria afacere în afara Moldovei sau să-și extindă afacerea.

„Vom vizita țările în care diaspora moldovenească este reprezentată pe scară largă pentru a spori cultura antreprenoriatului în rândurile sale. Acest proiect este important deoarece avem nevoie de o comunitate puternică. Iar fără o cultură a antreprenoriatului nu poţi obține rezultate serioase”, susţine Repede, care are în România o fabrică de producere a echipamentelor pentru industria petrolieră.

Omul de afaceri a menționat că diaspora moldovenească se confruntă cu multe probleme, inclusiv numeroase proceduri, lipsă de investiții și parteneri de încredere, de aceea, pentru rezolvarea problemelor, vor fi organizate întâlniri cu concetăţenii pentru transfer de experiență și de informații utile.

Referindu-se la Moldova, el a menționat că investitorii străini „se tem să vină în Moldova, pentru că în țară nu funcționează legile, mai precis, ele funcţionează pentru unii, nu pentru toți”.

„Eu, ca şi mulți alţii, am părăsit Republica Moldova, în care au rămas doar pensionarii care votează pentru anumite forțe politice. Tinerii au plecat, pentru că au înţeles că aici nu au ce face, iar viitorul este nesigur”, a spus Repede.

Coordonatoarea proiectului, Olga Postovan, a spus că „în Europa, numărul persoanelor care doresc să-şi lanseze propria afacere este în scădere, la fel ca şi durata preconizată de funcţionare a companiilor noi, care deseori se închid în primii ani de activitate”.

Potrivit ei, participanților la întâlnire li se vor oferi informații utile și relevante pentru dezvoltarea afacerilor, pregătite de companii de consultanță, însă partea principală a proiectului constă în crearea unei rețele de parteneriat între antreprenorii din diasporă, care vor putea stabili contacte și deschide noi oportunități de extindere a afacerilor.

Ea a spus că în curând va fi deschisă înregistrarea pentru participarea la evenimente, iar prima întâlnire va avea loc pe 15 iunie la Roma.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.