Economie

PRIN INDICATORII POLITICII SALE MONETARE, BNM INFLUENŢEAZĂ ASUPRA INFLAŢIEI ÎN CREŞTERE – GUVERNATORUL OCTAVIAN ARMAŞU

20 iunie, 2019

Prin indicatorii politicii sale monetare, Banca Națională a Moldovei (BNM) influenţează asupra inflaţiei în creştere, susţine guvernatorul băncii, Octavian Armaşu.

Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, la întâlnirea cu jurnaliştii Clubului presei economice, el a spus că asupra inflaţiei a început să facă presiune, pe de o parte, creditarea de consum, care a crescut semnificativ, iar pe de altă parte, creşterea salariilor în sectorul real al economiei, ajunsă la 23%.

„Indicele anual al prețurilor de consum în luna mai a constituit 4,6%, ceea ce corespunde ţintei noastre (5% plus-minus 1,5%), dar în a doua jumătate a anului 2019, rata inflației poate ieși din coridorul urmărit de BNM”, a spus bancherul.

El a explicat că anume din aceste motive au acţionat membrii Comitetului executiv al BNM, care, miercuri, au votat unanim pentru majorarea ratei de bază cu 0,5%, de la 6,5% la 7%, a ratei creditelor overnight – de la 9,5% la 10% şi a depozitelor overnight – de la 3,5% la 4%.

Potrivit lui Armaşu, autoritatea de reglementare a majorat semnificativ norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă – de la 14% la 17%, menţinând norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 42,5% din baza de calcul.

„Prin această măsură, BNM vrea să contribuie ca şi populația, şi agenții economici, și băncile să opereze mai mult cu moneda națională și mai puţin cu valută liber convertibilă, reacţionând la profitabilitatea în creştere a leului moldovenesc”, a spus bancherul.

Întrebat de corespondentul agenţiei INFOTAG ce reacție a pieţei în general și a băncilor, în particular, BNM așteaptă în urma deciziilor sale, Armaşu a spus că autoritatea de reglementare va analiza „comportamentul băncilor, în special, cum vor construi mai departe businessul”.

„Băncile au început să se ocupe de creditarea de consum, fapt ce stimulează importurile și face presiuni asupra inflației, de care răspunde BNM. Este necesar ca majorarea creditării să se reflecte mai mult asupra sectorului real al economiei „, a menționat bancherul.

Referindu-se la cursul de schimb al monedei naționale, el a subliniat că, „prin indicatorul ratei de bază, autoritatea de reglementare menține rentabilitatea leului moldovenesc și cursul său stabil”.

Guvernatorul BNM a spus că volumul lichidității curent în sectorul bancar depășește în prezent 5 miliarde lei, sumă care este distribuită inegal între bănci.

Conducerea BNM așteaptă ca în a doua jumătate a anului curent să fie reluată finanțarea externă a Republicii Moldova, iar Ministerul Finanțelor va avea surse suplimentare de finanțare.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2019.06.20 12:03 Valentin
    In macroeconomica situatia in Moldova este destul de stabila si buna!
  2. 2019.06.20 12:07 Galina
    Acum este clar de ce parasit BNM dl Cioclea Serdjiu...
  3. 2019.06.20 12:09 Zosim
    Nu este bine ca acum guvernatorul BNM poate sa fie scos din functia atit de usor...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.