Economie

CREDITAREA NEBANCARĂ DISPUNE DE UN POTENŢIAL ENORM, DAR NEVALORIFICAT – PREŞEDINTELE CNPF, VALERIU CHIŢAN

15 iulie, 2019

Sectorul de creditare nebancară al Moldovei dispune de un potenţial enorm, dar nevalorificat. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat preşedintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Valeriu Chiţan, care a prezentat Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe raportul de activitate al CNPF pentru anul 2018.

În 2018, valoarea activelor totale deținute de întreg sectorul (asociaţii de economii şi împrumut (AEÎ), organizaţii de microfinanţare (OM) – „I.”) a crescut cu 40% și a însumat aproximativ 9 mlrd. de lei. Ponderea creditelor în PIB a ajuns la 3,94%, ceea ce este cu 0,43% mai mult decât în 2017 (OM – 3,52%, AEÎ – 0,43%).

În anul trecut, autoritatea de reglementare a primit rapoartele financiare a 176 OM, fiind cu nouă mai mult decât în anul precedent.

„Valoarea totală a activelor OM a crescut în 2018 cu circa 43,85%, până la 7,8 mlrd. lei. Profitul net a crescut cu 29,23%, până la 689,3 mil. lei. Capitolul propriu a crescut cu 544,6 mil. lei, până la 2,51 mlrd. lei. Rentabilitatea activelor (ROA) a constituit 8,82%, iar a capitalului (ROE) – 27,36%”, se arată în raportul CNPF.

Rezultatele activităţii sectorului arată o creștere a portofoliului de credite și de leasing. În anul 2018, volumul creditelor a crescut cu 2,08 mlrd. lei și a constituit 6,68 mlrd. lei. Împrumuturile și creditele primite de OM de la bănci au însumat 4,57 mlrd. lei.

Poziția dominantă în structura portofoliului de împrumuturi acordate revine persoanelor fizice cu un volum de 5,39 mlrd. lei sau 80,68%, din care 52,91% constituie împrumuturi garantate și 47,09% – negarantate. La sfârşitul anului trecut, împrumuturile acordate persoanelor juridice au înregistrat valoarea de 1,29 mlrd. lei , acestea la rândul său fiind divizate în împrumuturi garantate în valoare de 936,69 mil. lei (72,57%) și împrumuturi negarantate – 354,08 mil. lei (27,43%). Sectorul organizațiilor de microfinanțare prezintă un grad sporit de concentrare a pieței, astfel, 10 entități dețin 67,89% din volumul total al activelor pieței.

Ponderea maximă a împrumuturilor acordate în 2018 o dețin credite acordate pentru consum – 44,77%, precum şi împrumuturile acordate pentru procurarea sau construcția imobilelor – 12,93%.

Președintele CNPF a subliniat că, deși indicii înregistrați de către sector sunt plauzibili, există și anumite riscuri care însoțesc această dezvoltare spectaculoasă, cel mai vizibil fiind supraîndatorarea populației.

Potrivit lui, pentru a evita cazurile de supraîmpovărare a beneficiarilor, este imperativă introducerea normelor și pârghiilor de atenuare a acestor tipuri de riscuri.

„Este necesară amendarea Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară, ajustările urmând a fi axate pe obligarea acestor entități să prezinte birourilor istoriilor de credit informații referitoare la creditele noi acordate, limitarea costurilor supradimensionate și nejustificate ale împrumuturilor”, a subliniat Valeriu Chiţan.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2019.07.15 16:42 Fima
    Asa fel de organizatii numai strica piata pentru bancii.
  2. 2019.07.16 11:40 Vlad
    Acest segment dezvolta bine ce arata evolutia cresterea activelor si capital...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.