Economie

BĂNCILE DIN MOLDOVA AU AJUNS ÎN MÂINILE INVESTITORILOR STRĂINI DIN CAUZA CĂ LIPSESC INVESTITORII NAŢIONALI – GUVERNATORUL BNM

17 iulie, 2019

O mare parte din băncile moldoveneşti au ajuns în mâinile investitorilor străini din cauza că lipsesc investitorii naţionali. Potrivit agenţiei INFOTAG, această explicaţie a fost oferită de guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Octavian Armaşu, miercuri, la şedinţa Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe.

„Eforturile de creștere a transparenței acționarilor presupuneau eliminarea investitorilor toxici, care s-au făcut deja, precum și atragerea altor investitori în locul lor. În acest proces, au fost blocate pachete mari de acțiuni a două bănci sistemice, Moldova Agroindbank și Moldindconbank. Acestea sunt pachete foarte mari cu o valoare de piață înaltă, de aceea BNM și alte instituţii de stat au început să caute investitori. La nivel național nu am putut găsi investitori care ar dispune de capital suficient de mare și ar corespunde cerințelor legislației bancare”, a spus el.

Potrivit lui Armaşu, în cazul venirii unor investitori străini de nivel strategic, cum ar fi băncile internaționale, se poate spune că s-a reușit atragerea unui investitor cu un nivel de risc redus.

„Un moment pozitiv este faptul că noi nu avem un nivel sporit de concentrare, iar piața rămâne competitivă, deoarece băncile aparțin unui număr mare de investitori diferiți. Aceasta este o condiție importantă pentru dezvoltarea în continuare a sectorului bancar”, a spus Armaşu.

Deputatul fracțiunii Partidului Socialiştilor, Petru Burduja, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu concentrarea băncilor moldovenești în mâinile investitorilor străini, deoarece politica monetar-creditară și politica economică pot fi dictate de persoane din afara țării.

De asemenea, el presupune mijloacele din miliardul furat s-au întors în Moldova sub formă de plată pentru pachetele de acţiuni ale băncilor locale.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2019.07.17 18:08 Victor
    Asa si este, dl Armasu are dreptate.
  2. 2019.07.17 18:11 Dumitru
    Asa santimplat datorita pozitiei statului moldav si oligarhii care a stat la conducerea tarii...
  3. 2019.07.17 18:13 Zosim
    Este foarte important ca dl Armasu are sustinerea de la FMI si Banca Mondiala, acum asta joaca un rol foarte si foarte important si pentru Moldova, si pentru BNM, si pentru dl Armasu personal.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.