Economie

BANCA MONDIALĂ VA OFERI MOLDOVEI 61 MIL. EURO PENTRU INTERCONECTAREA REȚELELOR DE ENERGIE ELECTRICĂ DINTRE MOLDOVA ȘI ROMÂNIA

18 iulie, 2019

Banca Mondială (BM) va oferi Moldovei 61 mil. euro pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Moldova și România. Semnarea unui acordului respectiv de finanțare a fost subiectul de discuție dintre ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, și experții Băncii Mondiale, în frunte cu Directorul de țară al BM în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul ministerului, acordul prevede că banii vor fi folosiți pentru extinderea stației din Vulcănești, modernizarea stației din Chișinău și construcția liniei electrice aeriene de 400 Kv Vulcănești-Chișinău.

Ministrul Vadim Brînzan a menționat că acest sprijin financiar este extrem de important pentru Republica Moldova.

„Odată cu implementarea acestui proiect se va eficientiza sistemul de transport al energiei electrice, iar astfel vom asigura cetățenilor servicii de înaltă calitate”, a spus el.

În cadrul întrevederii, au mai fost discutate și aspectele de implementare a Programului de restructurare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET). La acest capitol au fost abordate etapele următoare de implementare ale Planului de acțiuni pentru optimizarea reglementării SACET și modalitățile de reconectare a instituțiilor publice la SACET, precum spitale, grădinițe, inclusiv reconectarea noilor sub-stații termice individuale și a rețelelor termice asociate.

Reprezentanții Băncii Mondiale au reiterat disponibilitatea continuării dezvoltării proiectelor, în special celor din sectorul energetic, astfel ca cetățenii țării noastre să dispună de servicii moderne, calitative, și ieftine.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.