Economie

COMISIA PARLAMENTARĂ DE ANCHETĂ A CONSTATAT ÎNCĂLCĂRI GRAVE ÎN PROCESUL DE PRIVATIZARE A COMPANIEI „АIR МOLDOVA”

18 septembrie, 2019

Comisia parlamentară de anchetă a constatat încălcări grave în procesul de privatizare a companiei „Аir Мoldova”. Potrivit reporterului agenţiei INFOTAG, acest subiect a fost discutat la şedinţa de marţi a comisiei.

Președintele comisiei, Igor Munteanu, a declarat că „există dovezi directe cu privire la încălcarea condițiilor contractelor și a procedurilor de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău și de privatizare a companiei „Air Moldova”.

„După privatizare, datoriile „Air Moldova” nu au fost achitate, iar obiectivul privatizării nu a fost atins. Există toate motivele pentru a rezilia contractul și a întoarce compania în proprietatea statului”, a spus deputatul.

El a mai spus că reprezentanții companiei care a câștigat concursul de privatizare a „Air Moldova” au părăsit teritoriul Moldovei.

„Comisia parlamentară solicită implicarea Ministerului de Interne, după ce reprezentanții „Civil Aviation Group” și „Blue Air” nu s-au prezentat la audieri în parlament”, a spus Munteanu.

Comisia parlamentară de anchetă a analizat rapoartele preliminare privind legalitatea concesiunii Aeroportului Internațional Chișinău și privatizării „Air Moldova”. Raportul final cu privire la aceste două cazuri va fi prezentat în şedinţa plenară a Parlamentului în cadrul sesiunii actuale.

Marţi, Nathaniel Rothschild, noul proprietar al companiei „Avia Invest”, cea care a concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat că este dispus „să îndeplinească toate condițiile contractuale pentru a îmbunătăți gestionarea aeroportului și a crește numărul de pasageri”. El a propus Guvernului să înceapă negocierile pentru a obține garanții referitor la faptul că aeroportul va rămâne în concesiunea „Avia Invest”.

„Titularul concesiunii „Avia Invest” trebuie să finanțeze aproximativ 72 mil. euro pentru cheltuieli capitale până la sfârșitul acestui an. În continuare, vor fi necesare 83,9 mil. euro atunci când numărul de pasageri depășește 3,2 mil. pe an. Investițiile totale (conform acordului de concesiune) se vor ridica la 242 mil. euro, o sumă semnificativă pentru susținerea și creșterea acestui obiectiv important. Băncile occidentale și finanțatorii trebuie să aibă garanţia, înainte de a face investiții substanțiale, că drepturile contractuale ale „Avia Invest” nu vor fi potențial supuse rezilierii sau altor acțiuni prejudiciabile din partea Guvernului într-o bază arbitrară”, se arată într-un comunicat al companiei lui Rothschild.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.09.18 10:52 Jpz
    Parni popali na babki - 50 000 000 lei zaplatili, ni ne znaiu virucili li oni eti denighi, a dolg oni i ne sobiralisi pogasati - prohindei!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.