Economie

PETER MICHALKO: NEVOIA DE REFORME ÎN MOLDOVA NU A PLECAT ÎMPREUNĂ CU GUVERNUL SANDU

02 decembrie, 2019

Șeful Delegației UE în Moldova, Peter Michalko, susţine că „nevoia de reforme în Republica Moldova nu a plecat împreună cu Guvernul Maiei Sandu”. Potrivit agenției INFOTAG, despre acesta el a declarat într-un interviu acordat publicaţiei „Cotidianul”.

„Căderea Guvernului Maiei Sandu, care a fost un guvern foarte pro reformist, a adus dezamăgire și îngrijorare în același timp, pentru că guvernul a fost demis pe un punct principial, în ceea ce privește reforma justiției. Reforma justiției este o prioritate pentru Republica Moldova și UE și, în același timp, este parte prioritară a cooperării noastre. Așteptam ca procesul de reforme, început în luna iunie în mod foarte decisiv și care ne-a dat posibilitate de a sprijini Republica Moldova și prin asistența noastră, nu se va opri. Orice nou guvern în Republica Moldova trebuie să continue aceste schimbări, care trebuie să aducă viață mai bună cetățenilor și instituții de stat mai bune pentru cetățeni. Nu cred că avem caiet de note pentru guverne, dar trebuie să spun că Guvernul Maiei Sandu a fost cel mai proreformist guvern din Republica Moldova. Asta s-a văzut și în voința politică cu care au început să fie îndeplinite angajamentele Republicii Moldova în relația cu noi”, a spus Michalko.

În opinia sa, „este important să nu se întoarcă la practicile negative în ceea ce privește schemele de corupție, schemele ilegale din economie, contrabanda, scheme care au fost oprite”.

„Este important să nu vedem că ele se reactivează, iar oamenii legați de acele scheme revin și au, încă odată, posibilitatea de a controla societatea. Sau alții să preia acele practici și să le reînnoiască”, a remarcat diplomatul.

El consideră că în această chestiune multe vor depinde de noul procuror general. Michalko a spus că UE recunoaşte rezultatele concursului şi procedura de numire a noului procuror Alexandru Stoianoglo.

„Este important ca, candidatul selectat să își facă munca independent și imparțial, într-un mod care va aduce schimbare radicală spre bine în sistemul justiției și al Procuraturii din Republica Moldova. Am urmărit acest proces în toate stadiile. Nu aș fi de acord că se știa chiar de la început cine va fi selectat și cred că acum trebuie să privim cum noul procuror își va îndeplini funcția”, a spus Michalko.

El a subliniat că una dintre priorităţile noului procuror trebuie să fie investigarea fraudei din sistemul bancar.

„Este importat că raportul Kroll a dat posibilitatea de a vedea nume. Iar asta este o exprimare a voinței politice de a se mișca în direcția completării rezultatelor. Asta trebuie să continue. Sunt pași importați care trebuie urmați, pași care trebuie să ducă rezultate. Am văzut că investigarea în cazul Șor nu progresează și ar fi foarte rău dacă și în alte cazuri nu s-ar produce progrese timp de mulți ani. Este important să existe voință în toate instituțiile implicate în investigare, astfel încât ea să fie făcută până la capăt. Este important că au început și alte acțiuni. De exemplu, cooperarea internațională, în ceea ce privește investigarea și identificarea bunurilor pentru recuperare”, a spus şeful Delegaţiei UE.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.