Economie

BEI VA CONTINUA SĂ SPRIJINE PROIECTELE CE CONTRIBUIE LA CREŞTEREA DURABILĂ A MOLDOVEI

12 decembrie, 2019

Banca Europeană de Investiții (BEI) va continua să sprijine proiectele ce au o contribuție semnificativă la creșterea durabilă a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de şeful reprezentanței BEI în RM, Antonio Castillo, la întrevederea de miercuri cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul ministerului, la întrevedere ei au discutat despre implementarea proiectului de interconexiune a sistemelor electroenergetice ale Moldovei și României pentru diversificarea sursele de furnizare a energiei electrice pe teritoriul RM, restructurarea și modernizarea „Căii Ferate a Moldovei”, reabilitarea și construcția drumurilor.

Anatol Usatîi a declarat că, odată cu începutul activității sale în 2007, Banca Europeană de Investiții a jucat un rol important în procesul de dezvoltare a țării.

Totodată, ministrul a menționat că BEI este unul dintre cei mai siguri și importanți parteneri externi ai Republicii Moldova în cadrul proiectelor de asistență, iar suportul acestora este indispensabil.

INFOTAG precizează: BEI a lansat 25 de proiecte și linii de creditare de la începutul activității sale în Republica, cu un volum de finanțare total de 829 de milioane de euro în vederea susținerii infrastructurii transportului, sectorului energetic, sectoarelor de prelucrare agricole și alimentare, precum și a întreprinderilor mici și mijlocii.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.12.12 11:52 Jorjeta
    Noi pra mult luam banii de la straini...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.