Economie

​GUVERNUL VA SUSŢINE ACTIVITATEA PORTULUI GIURGIULEŞTI

24 ianuarie, 2020

Prim-ministrul Ion Chicu a luat cunoştinţă joi de activitatea Portului Internațional Liber Giurgiuleşti (PILG) şi s-a arătat interesat de cum anume „Guvernul poate susţine dezvoltarea şi creşterea acestei afaceri”.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Guvernului, directorul general al “Danube Logistics Holding”, Mathias von Tucher, l-a informat pe premier că la port activează peste 470 de angajați, iar în infrastructură au fost investite circa $70 mil. În anul 2019, prin Portul Giurgiuleşti au fost transportate peste un milion de tone de mărfuri, dintre care 57% au fost exportat şi 42% au fost importate. Totodată, 72% din importuri au fost din UE, cu precădere din România. În 2019, prin post au fost exportate produse în 44 de țări, majoritatea revenind ţările din UE.

Potrivit directorului, în viitorul apropiat, în PILG va fi pus în funcțiune un terminal pentru transportul vinului în vrac, care va impulsiona exportul de vinuri şi va lărgi geografia exporturilor de vinuri.

Managementul PILG a listat un şir de probleme, pentru soluționarea cărora are nevoie de susținerea Guvernului. Au fost discutate inclusiv aspecte care pot compromite intenţiile investiționale şi genera condiții de competiție neloială. A fost evidențiată necesitatea realizării activităților de menținere a navigabilității fluviale pe râul Prut, acțiuni care astăzi le execută gestionarii PILG.

Un alt subiect discutat a fost necesitatea consolidării infrastructurii căii ferate în cadrul portului, prin detaşarea locomotivelor, vagoanelor şi darea în exploatare a liniei feroviare „Cahul-Giurgiuleşti".

Prim-ministrul Ion Chicu a solicitat reprezentanților Ministerului Economiei şi Infrastructurii să examineze fiecare subiect, să prezinte informații şi soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a activităților portuare într-o manieră legală cu respectarea obligatorie a cerințelor de protecție a mediului.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.01.24 12:50 Lorena
    Acest activ este gata da in buget undeva 500-700 millioane de lei.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.