Economie

PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ULTIMII 11 ANI, PREŢURILE LA APARTAMENTE ÎN CHIŞINĂU AU DEMONSTRAT O DINAMICĂ POZITIVĂ DE CREŞTERE

25 februarie, 2020

Pentru prima dată în ultimii 11 ani, preţurile la apartamente în Chişinău au demonstrat o dinamică pozitivă de creştere, de 5-7%.

Solicitat de agenţia INFOTAG, directorul general al agenţiei imobiliare "NIKA-Imobil", Petru Oleinic, a menţionat că, în prima jumătate a anului 2019, preţurile pe piaţă au fost stabile".

"În decurs de trei ani, din 2016 până în prima jumătate a anului 2019, costul unui metru pătrat de locuinţă a rămas neschimbat, în medie de 510 euro", a spus el.

Potrivit lui, în a doua jumătate a anului 2019, perioada de trei ani a preţurilor stabile s-a încheiat, iar costul locuinţei a început încet să crească.

"Preţurile la locuinţe în lei moldoveneşti au crescut mai puţin, în medie cu 5-6%, din cauza aprecierii monedei naţionale faţă de euro şi constituie aproximativ 10,6 mii lei per metru pătrat", a spus directorul agenţiei.

El a remarcat că, începând cu 2007, preţurile la bunurile imobiliare în Moldova sunt exprimate în euro, iar anterior au fost în dolari americani.

Analizând costul locuinţelor, directorul agenţiei "NIKA-Imobil2 a menţionat că, din valorile maxime ale anului 2008, preţurile în euro în 11 ani au scăzut cu 40%, iar în lei - cu 30%.

"Cea mai importantă modificare a preţului - o scădere de 2,3 ori - a avut loc în dolari americani, de la $1,4 mii în 2008 la $600 per metru pătrat în 2018, din cauza modificării raportului perechii euro-dolar", a spus el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.