Economie

LA CHIŞINĂU VA FI ORGANIZATĂ O SESIUNE DE INFORMARE PRIVIND DEZVOLTAREA INOVAŢIONALĂ ŞI SUSŢINEREA ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII

29 iunie, 2020

Pe 1 iulie, la Chişinău va avea loc o sesiune de informare privind dezvoltarea inovaţională şi instrumentele financiare de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii. Aceasta se va desfăşura în format de videoconferinţă în cadrul proiectului "Dezvoltarea platformei de cooperare pentru promovarea exporturilor pe ambele maluri ale Nistrului" (DCEPP), implementat de UNDP în cadrul programului UE de consolidare a încrederii.

Surse din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie au comunicat agenţiei INFOTAG că la sesiune urmează a fi examinate o serie de probleme, în special: instrumentele de suport business propuse de Reţeaua Europeană a Întreprinderilor - Enterprise Europe Network (EEN); instrumente de susţinere a antreprenoriatului mic şi mijlociu oferite de Uniunea Europeană: ultimele modificări şi iniţiative ale Comisiei Europene ce vin în sprijinul IMM-urilor inovatoare; programul cadru al UE de cercetare-inovare Horizon 2020: tendinţe şi abordări noi; COSME, Horizon 2020 instrumente financiare de susţinere a ÎMM-urilor inovatoare; reguli şi cerinţe pentru determinarea nivelului inovaţiilor tehnologice; experienţa şi mecanismele de dezvoltare inovaţională competitivă a întreprinderilor; recomandări practice privind cerinţele de înaintare a unei propuneri de succes în Horizon 2020; recomandări practice privind oformarea propunerii tehnice pentru aplicarea în cadrul proiectului EIC Pilot Accelarator.

La sesiune sunt invitaţi să participe întreprinderile mici şi mijlocii de pe ambele maluri ale râului Nistru ce activează în agricultură, industria alimentară cu accent pe produsele ecologice pure, industria uşoară care activează sau planifică să dezvolte activitatea inovaţională; reprezentanţi ai asociaţiilor de suport business şi asociaţii ramurale.

Din partea comunităţii de experţi, la sesiune vor participa preşedintele Reţelei Naţionale de Transfer Tehnologic, Vitalie Moraru, şi Vadim Iaţchevici de la Punct focal naţional "Horizon 2020".

Formularele de participare la sesiunea de informare pot fi depuse până la 29 iunie. Limba de comunicare este rusa, iar participarea este liberă.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.06.29 10:44 Svetlana
    Nu cred ca asta da macar ceva-ceva...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.