Economie

OTP GROUP VA INVESTI ÎN URMĂTORII DOI ANI CIRCA 25 MIL. DE EURO PENTRU DEZVOLTAREA MOBIASBANCA

27 octombrie, 2020

În perioada anilor 2020-2021, OTP Group este gata să investească circa 25 mil. de euro pentru dezvoltarea Mobiasbanca. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta într-un interviu pentru ziarul economic „Logos Press” a anunțat președintele Comitetului Executiv - CEO al Mobiasbanca – OTP Group, Laszlo Diosi.

Bancherul a menționat că prioritatea OTP Group este implementarea unei noi strategii de dezvoltare, care implică transformări organice în toate domeniile bancare prin implementarea tehnologiilor digitale și promovarea noilor produse.

„În curând vom prezenta clienților și partenerilor noștri un nou set de servicii, la care lucrăm în prezent”, a spus Laszlo Diosi.

Potrivit bancherului, banca se concentrează, de asemenea, asupra programelor sociale și educaționale.

„Mobiasbanca - OTP Group a creat Fondul pentru educație financiară „OK”, în cadrul căruia există cursuri gratuite certificate la nivel internațional. Suntem convinși că creșterea alfabetizării financiare a populației este o investiție în viitor și o modalitate de a ne îmbunătăți relațiile cu clienții, precum și de a extinde baza potențială a partenerilor băncii. Prin urmare, în continuare vom extinde activitățile în această direcție”, a spus Laszlo Diosi.

Referindu-se la sechestrul pus pe activele unei bănci sistemice din țară, CEO al Mobiasbanca și-a exprimat speranța că autoritățile vor găsi o cale demnă de a ieși din această situație.

„Sper că problema va fi rezolvată în conformitate cu legislația și practica internațională. Este în interesul țării să vină noi investitori și să se dezvolte economia”, a conchis Laszlo Diosi.

OTP Group (Ungaria) a cumpărat Mobiasbanca în 2019 de la Societe Generale (Franța). La sfârșitul lunii septembrie, Mobiasbanca avea active de 13,5 mlrd. de lei. Capitalul băncii a ajuns la 1,96 mlrd. de lei. Portofoliul de depozite al Mobiasbanca depășește 10 mlrd. de lei, iar portofoliul de credite – 7 mlrd. de lei.

Commentarii [ 5 ] adaugă comentariu

  1. 2020.10.27 13:46 Istvan
    Peste doi-trei ani Mobiasbanca o sa fie prima banca din Moldova! OTP Group sa face pentru asta tot posibil si inposibil.
  2. 2020.10.27 13:49 David
    Vedeti cum el demonstreaza o grija mare de Banca transilvania si BERD, da cium noi sa intoarcem altfel banii furati de la BEM, Unibank si Banca Sociala?
  3. 2020.10.27 13:52 Maria
    Am impresie ca aceasta banca este cea mai inteligenta in Moldova/
  4. 2020.10.27 13:58 Irina
    Mobiasbanca este cam slab prezentata in teritoriu unde sa prevaleaza numai MAIB si MICB.
  5. 2020.10.29 16:53 Calin
    Potential banca are, da cu eficienta lucrurile nu stau prea bine.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.