Finanţe

​BNM A VÂNDUT DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI PE PIAŢA VALUTARĂ $85 MIL.

19 noiembrie, 2014

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a efectuat în noiembrie o intervenţie pe piaţa valutară sub formă de vânzare a $85 mil. Despre aceasta a relatat luni seara, într-o conferinţă de presă la BNM, directorul Departamentului operaţiuni valutare a băncii, Lucia Hadîrcă.

Potrivi agenţiei „INFOTAG”, ea a spus că „deprecierea leului faţă de principalele valute străine se datorează atât factorilor obiectivi, cât şi celor psihologici”.

„Problema constă în faptul că cererea de valută depăşeşte oferta de pe piaţă. Agenţii economici în mare parte cumpără mărfuri şi servicii în valută străină. Din altă parte, există şi factorul psihologic, care alimentează situaţia de pe piaţa valutară. Există incertitudini referitor la situaţia geopolitică, care poate afecta deprecierea leului”, a spus Hadîrcă.

Potrivit spuselor sale, „BNM monitorizează situaţia, făcând tot posibilul pentru ca situaţia să nu iasă de sub control”.

„De la începutul lunii noiembrie am intervenit în situaţia de pe piaţă. Doar marţi BNM a vândut $20 mil. Sperăm că acţiunile noastre vor stopa deprecierea valutei naţionale”, a spus reprezentanta BNM, menţionând că cetăţenii vor simţi efectele acestor măsuri deja în zilele următoare.

Conform informaţiilor agenţiei „INFOTAG”, din surse sigure, care cunosc „tendinţele conducerii BNM”, regulatorul pieţei poate încă câteva zile activ să vândă valută, satisfăcând în mare parte cererea speculativă la dolari şi euro.

Potrivit sursei, BNm vede şi ştie că pe piaţă se creează o situaţie în care se resimte deficitul de lei, ceea ce poate întoarce tendinţa cursului leului moldovenesc în partea opusă.

Potrivit datelor agenţiei, Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, luni, 17 noiembrie, a avut o întrevedere cu vicepremierul, ministrul Economiei Andrian Candu, cu care a discutat situaţia de pe piaţa valutară, precum şi prognozele cursului leului moldovenesc în raport cu euro şi dolarul SUA.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2014.11.19 11:01 Ilies
    BNM trebue sa asculte ce spune dl Talmaci!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.