Finanţe

​EXPERŢI CONSIDERĂ CĂ MOLDOVA VA CÂŞTIGA DIN PARTICIPAREA LA CREAREA PIEŢEI FINANCIARE COMUNE ÎN CSI

02 septembrie, 2015

Semnarea şi ratificarea acordului privind piaţa valutară integrată în CSI, care prevede participare la piaţa financiară comună, este benefică pentru Moldova şi nu contravine acordurilor internaţionale, semnate cu alţi parteneri externi, consideră fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, expertul Veaceslav Ioniţă.

Solicitat de corespondentul agenţiei „INFOTAG” el a spus că acordul de cooperare pentru crearea unei pieţe valutare integrate a statelor membre ale CSI, semnat între Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, este avantajos pentru Moldova, şi autorităţile trebuie să fie interesate în participarea la un asemenea proiect.

„Statul trebuie să creeze condiţii pentru dezvoltarea businessului şi asemenea uniune financiară este foarte avantajoasă. Trebuie să înţelegem că aceasta va influenţa pozitiv relaţiile economice între toţi participanţii acordului”, a explicat Ioniţă.

Potrivit spuselor sale, asemenea acord nu va afecta relaţiile RM cu alţi parteneri externi, cum ar fi FMI şi Uniunea Europeană, însă adoptarea documentului şi ratificarea în RM „va dura ceva timp”.

Deputatul Parlamentului din Partidul Comuniştilor (PCRM), Oleg Reidman, de asemenea, apreciază pozitiv iniţiativa, însă consideră că asemenea pas este posibil doar după restabilirea relaţiilor comercial-economice cu Rusia.

„Este necesar de a reveni la volumele precedente de vânzări, care au existat în 2009. Principalul partener al Moldovei rămâne a fi Rusia, şi doar în cazul restabilirii complete a relaţiilor este posibilă aderarea la acest acord. Documentul trebuie să existe pe bază de paritate”, a spus el.

Anterior Preşedintele FR, Vladimir Putin, a înregistrat în Duma de Stat un proiect de lege privind ratificarea acordului în cauză, semnat în decembrie 2012 la Aşhabat (Turkmenistan). În opinia sa, realizarea acordului va ajuta băncile din aceste state să-şi desfăşoare eficient activitatea şi „va servi la consolidarea stabilităţii macroeconomice din regiune”.

Acordul prevede acces direct al băncilor rezidente ale părţilor la pieţele valutare interne cu scopul de a desfăşura operaţiunii de conversie interbancare pe condiţii la fel de avantajoase ca cele ce sunt acordate de băncile comerciale naţionale. Astfel, pe teritoriul statelor participante ale acordului va fi posibil de schimbat valutei naţional la direct, fără convertirea preliminară în dolari sau euro, excluzând pierderea mijloacelor din cauza diferenţe de curs. De asemenea, participanţii sistemului financiar vor putea alegere liber valuta operaţiunii.

Ţările, care nu au semnat documentul (Azerbaidjan, Moldova, Turkmenistan, Uzbekistan, Ucraina), se pot alătura acordului reieşind din considerente economice.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2015.09.02 12:44 Nic
    Noi cu Rusia nu avem comertu...
  2. 2015.09.02 12:47 David
    Nu vad sensu mare...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.