Finanţe

​SALARIILE BUGETARILOR VOR FI ACHITATE O DATĂ CU PERFECTAREA DOCUMENTELOR PENTRU TRANSFERURILE BANCARE

14 ianuarie, 2016

„Bani în buget sunt suficienți, întârzierile se datorează unui nou sistem aplicat din luna ianuarie 2016 pentru plățile pe care le efectuează Ministerul Finanțelor”, a declarat ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, joi, la ședința Guvernului.

Potrivit agenției „INFOTAG”, ministrul a declarat că „din 1 ianuarie 2016, avem o nouă metodologie de elaborare a sistemului bugetar și achitarea plăților bugetare se fac în baza noului cod IBAN (International Bank Account Number). Achitarea salariilor va fi posibilă după ce instituțiile de stat vor perfecta documentele conform prevederilor legale”.

„Problema este că instituțiile de stat nu au reușit să perfecteze documentele conform prevederilor legale, intrate în vigoare la începutul anului 2016”, a spus ministrul.

Arapu a cerut membrilor executivului să „grăbească specialiștii din subdiviziuni în prezentarea documentelor necesare pentru ca transferurile de la Trezoreria de Stat să poată fi făcute în scurt timp”.

„INFOTAG” precizează: în sectorul bancar din Moldova se implementează o nouă metodă de achitare a salariilor pentru bugetari - codul IBAN, care include utilizarea unui cod internațional pentru transferurile de bani pe conturile bancare ale populației. Noile prevederi despre modul de utilizare, în derularea transferurilor naționale, a codului IBAN sunt orientate spre minimizarea erorilor, a timpului de procesare a datelor și reducerea costurilor serviciilor de transfer.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2016.01.15 19:38 Ivan
    Nu credem si gata!!!
  2. 2016.01.18 08:35 Maria
    Buget este gol!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.