Finanţe

​PIAŢA VALUTARĂ ESTE ÎNVIORATĂ DE CIRCULAŢIA VALUTEI ÎN NUMERAR, VÂNDUTĂ DE POPULAŢIE

08 august, 2016

În august piaţa valutară a fost remarcată de doi factori semnificativi: înviorarea considerabilă a circulaţiei valutei în numerar, vândută de populaţie, precum şi scăderea volumului vânzărilor de valută prin virament, din cauza vacanţei de vară

„Liderii valutari ai Băncii Naţionale (BNM) îndeplinesc conştiincios indicaţiile regulatorului pieţei şi nu permit leului moldovenesc să se aprecieze mai mult de 19,75 MDL:$1. Imediat ce situaţia reală de pe piaţă va determina trendul de curs să se încline spre aprecierea monedei naţionale, BNM, prin intervenţiile sale de cumpărare, va menţine stabilă situaţia leului şi nu-i va permite să crească mai mult de 19,77 MDL:$1”, consideră un expert al pieţei.

El a comunicat pentru INFOTAG că este absolut evident faptul că, până când nu se va înviora cererea din partea mediului de afaceri la resursele creditare, în luna august şi în prima decadă a lunii septembrie regulatorul va continua să menţine raportul de curs a monedei naţionale faţă de dolarul SUA la nivelul de aproximativ 19,75-19,85 MDL:$1.

„Cursul poate creşte sau scădea uşor, însă devierile de curs vor fi cu totul nesemnificative”, susţin participanţii profesionişti ai pieţei, de opinia şi prognozele cărora s-a interesat corespondentul agenţiei INFOTAG.

Ei au apreciat pozitiv disponibilitatea FMI de a aproba în luna octombrie noul program de cooperare cu Guvernul Moldovei şi BNM, ceea ce înseamnă „dezgheţarea” finanţării externe din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a ţărilor donatoare.

„Este pozitiv şi faptul reducerii considerabile a plasării valorilor mobiliare de stat de către Ministerul Finanţelor, al căror volum la ultima licitaţie a scăzut până la 150 mil. lei. În condiţiile scăderii volumelor de creditare, pe de o parte, şi atragerii resurselor populaţiei în depozite, pe de altă parte, băncile vor fi nevoite să plaseze aceste resurse în valori mobiliare de stat chiar şi în condiţiile scăderii profitabilităţii pentru acestea”, a spus dealerul uneia dintre bănci.

El nu exclude că, dacă emitentul de valori va dispune de aceşti doi factori favorabili, Ministerul Finanţelor va putea continua să micşoreze profitabilitatea VMS până la nivelul de 10-11%.

„Către sfârşitul lui august rata ar putea scădea mai jos de 10%. Acest lucru va fi absolut logic în condiţiile scăderii inflaţiei, al cărei nivel la finele lunii august ar putea constitui 6,5%”, a spus interlocutorul agenţiei, care a amintit că aceasta va însemna că BNM a realizat o sarcină strategică – menţinerea indicelui preţurilor de consum „în coridorul prognozat” – 5% plus-minus 1,5%.

INFOTAG precizează: Luni, 8 august, BNM a stabilit cursul oficial de 19,7797 MDL:$1 şi 22,0485 MDL:1 euro, arătând o depreciere nesemnificativă a leului moldovenesc faţă de dolarul SUA şi moneda unică europeană.

Commentarii [ 4 ] adaugă comentariu

  1. 2016.08.08 19:21 Fima
    Asa si este, aveti dreptate!
  2. 2016.08.08 19:24 Fima
    Asa cursu leului este real, ce nu este rau...
  3. 2016.08.08 19:28 Galina
    Dl Cioclea face tot bine fara declaratii si sou de gust prost, bravo lui, bine face.
  4. 2016.08.08 19:30 Horia
    Asa stiri tin la curent, bine faceti...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.