Finanţe

​EXPERŢI: MAJORAREA CREDITELOR NEPERFORMANTE ALE BĂNCILOR ESTE CAUZATĂ DE MANAGEMENTUL INEFICIENT

26 octombrie, 2016

Managementul ineficient şi lipsa transparenţei în structura acţionarilor sunt principalele cauze ale creşterii numărului de credite neperformante la băncile comerciale din Moldova. Despre aceasta se menţionează în noua ediţie a publicaţiei „Tendinţe în economia Moldovei”, lansată de Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Potrivit agenţiei INFOTAG, colaboratorul INCE, Viorica Popa, a spus marţi, la lansarea publicaţiei, că, la finele primului semestru, ponderea creditelor neperformante în sistemul bancar al RM a constituit 16,11%, fiind cu 1,67 puncte procentuale mai mare decât în perioada similară a anului 2015.

Înrăutăţirea portofoliului de credite se observă cel mai bine la băncile aflate sub supraveghere specială şi anume la „Victoriabank” – 22,62%, „Мoldindconbank” – 7,07% şi „Moldova Agroindbank” – 3,51%.

Potrivit experţilor, „băncile sunt nevoite să-şi formeze rezerve mai mari, precum şi să suporte cheltuieli suplimentare pentru acoperirea pierderilor la creditele neperformante”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.