Finanţe

​BNM A PRELUNGIT „INTERVENȚIA TIMPURIE” LA „MOLDINDCONBANK”

23 ianuarie, 2017

Banca Națională a Moldovei (BNM), prin decizia Comitetului executiv din 19 ianuarie 2017, a prelungit pe o perioadă de trei luni mandatele administratorilor temporari ai BC „Moldindconbank” S.A. Excepție face mandatul lui Nicolae Dorin, președinte al Asociației Băncilor din Moldova. Termenul pe care i l-a acordat această organizație pentru cumularea funcției de administrator temporar cu competențe de membru al Consiliului băncii a expirat și nu poate fi prelungit. „O altă persoană va fi desemnată în perioada următoare”, se menţionează în comunicatul BNM. Administratorii temporari au fost numiți în cadrul regimului de intervenție timpurie la BC „Moldindconbank” S.A., aplicat ca urmare a stabilirii de către BNM, la 20 octombrie 2016, a activității concertate a unui grup de persoane ce deținea o cotă substanțială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89%, fără permisiunea BNM. Regulatorul menţionează că „Moldindcondbank” activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.01.23 19:07 Galina
    De ce BNM nu sa face tot mai urgent?
  2. 2017.01.23 19:08 Grigore
    Asta dureaza, sa fie bine daca sa rezolva problema pina septembrie 2017.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.