Finanţe

​BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI PROGNOZEAZĂ O CREŞTERE A INFLAŢIEI DE 5,2% ÎN 2017 ŞI DE 4,9% ÎN 2018

01 februarie, 2017

În anul 2017, rata inflaţiei se va ridica de la 2,4% până la 5,2%, iar în 2018 se va diminua până la 4,9%. Aceasta este noua prognoză a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), prezentată miercuri, într-o conferinţă de presă, de guvernatorul băncii, Sergiu Cioclea.

Potrivit reporterului agenţiei INFOTAG, printre factorii principali care vor influenţa asupra creşterii inflaţiei el a numit majorarea pe plan mondial a preţurilor la produsele petroliere, la produsele alimentare, precum şi majorarea posibilă a tarifelor reglementate în ţară la căldură, apă, energie electrică şi gaz.

Guvernatorul a amintit că Moldova a început anul 2016 cu o inflaţie de 13,6% şi l-a încheiat cu un indice de 2,4%.

"Presupunem că deja în al doilea trimestru al anului curent indicele preţurilor de consum va intra în coridorul ţintei de 5% plus-minus 1,5%", a spus bancherul.

Potrivit lui, în 2016, a încetinit scăderea volumului de transferare a banilor muncitorilor migranţi în Moldova.

"Dacă la sfârşitul anului 2015 noi aveam o scădere de 13%, la finele anului 2016 aceasta a constituit 4,4%, fapt ce practic nu a avut o influenţă negativă asupra cursului monedei naţionale", a spus Cioclea.

Pe parcursul anului trecut, oferta de valută a persoanelor fizice a permis acoperirea cererii de valută din partea agenţilor economici, iar BNM chiar şi-a completat rezervele valutare prin intervenţiile pe piaţă.

Referindu-se la politica BNM în 2016, guvernatorul băncii a menţionat diminuarea ratei de bază de la 19,5% la 9%, lăsând neschimbată norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul de 14% şi norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă la nivelul de 35%.

"Diminuarea ratei de bază a permis reducerea treptată a rentabilităţii hârtiilor de valoare cu ajutorul cărora băncile creditează statul. Pe parcursul anului rentabilitatea valorilor mobiliare de stat a fost micşorată de la 27% până la mai puţin de 7%", a menţionat Cioclea, menţionând că băncile creditează mai reuşit statul decât sectorul real al economiei.

"În prezent, pe piaţă sunt peste 6 mlrd. lei care pot fi direcţionaţi în economie sub formă de credite. Însă pentru aceasta proiectele agenţilor economici trebuie să fie atractive", a spus Guvernatorul BNM. (Alte informaţii de la conferinţa de presă aflaţi din următoarele buletine de ştiri ale agenţiei INFOTAG).

Commentarii [ 5 ] adaugă comentariu

  1. 2017.02.01 18:26 Fima
    De ce in 2015 - 13,6%, in 2016 - 2,4%, in 2017 - 5,2% da in 2018 - 4,9%?
  2. 2017.02.01 18:28 Grigore
    Pina chind eu nu vad mari schimbari la BNM si la sistemul bancar...
  3. 2017.02.02 08:38 Andrei
    De la 13?6% pina la 2?4% - asta este record!
  4. 2017.02.02 08:40 Viola
    Din pacate BNM nu poate sa face ceva pentru sresterea PIB-ului in Moldova.
  5. 2017.02.02 08:45 David
    Cresterea in economia nationala este sarcina guvernului...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.